Parlamentarii USR condamnă “lipsa de viziune a ministrului Educaţiei, Ligia Deca, şi a coaliţiei PSD-PNL” pentru că au respins, luni, programul “Şcoală de la 8 la 17”, sub forma unei modificări propuse de USR în cadrul dezbaterilor asupra noilor legi ale Educaţiei. Ministra Educației a motivat spunând că “această idee de generalizare a învățământului cu școală după școală, opțional, nu obligatoriu (…) se poate realiza, însă nu în intervalul acela de timp”, adică până în 2030, potrivit Edupedu.ro

USR consideră că introducerea unui program şcolar “de la 8 la 17″‘”, timp în care, pe lângă orele prevăzute în programă, copiii ar fi beneficiat de o masă caldă la prânz şi, opţional, ar fi putut să rămână să facă teme, ore remediale, pregătire pentru olimpiade sau să se bucure de activităţi extraşcolare (teatru, sport, vizite la muzee), în mod gratuit, ar reprezenta schimbare radicală şi reală de viziune pentru educaţia copiilor, potrivit unui comunicat de presă.

,,Noi credem şi am susţinut că până în anul 2030 este timp suficient pentru a reabilita şi construi noi şcoli, acolo unde este necesar, dar şi pentru a reorganiza spaţiile existente. Doamna Deca şi parlamentarii celorlalte partide consideră că elevii României nu merită aceste lucruri de bun-simţ, care le ofereau o minimă decenţă şi susţinere din partea unui sistem bolnav de atâtea zeci de ani. De fapt, unicul lor obiectiv este să se complacă în continuare în a nu face niciun efort, în scaune călduţe, lăsând lucrurile neschimbate prin această aşa-zisă nouă lege”, spune deputatul USR Andrei Miftode.

Senatorul USR Ştefan Pălărie, membru al comisiei pentru învăţământ din Senat, este de părere că introducerea programului de la 8 la 17 ar însemna un salt uriaş care ar duce şcoala românească în secolul 21.

“E nevoie de voinţă pentru a avea un învăţământ performant, care să fie axat pe elevi. Dar exact această voinţă adevărată de reformă lipseşte din traista guvernanţilor de azi care se fălesc că vor să facă “România Educată”. Doamna Deca spune sec: nu se poate, aşa cum spune şi la transportul şcolar sau atunci când trebuie să asigure paza la şcoli. Da, este nevoie de investiţii adevărate în şcoli, în Educaţie”, spune senatorul USR Ştefan Pălărie.

Amintim, în timpul dezbaterilor de luni, din comisia de învățământ, o serie de propuneri USR, ce vizau un program școlar de la 8 la 17, care să includă o masă caldă și programul “Școală după școală” și care să sprijine dezvoltarea infrastructurii așa încât școlile să funcționeze într-un singur schimb, au fost respinse.

Potrivit Ligiei Deca, ideea unui program de tip “Școală după școală”, care să includă o masă caldă la prânz, este “una generoasă” și e susținută de minister, dar “avem îndoieli, însă, că este realist ca, în termen de 6 ani, practic să se dubleze – dacă nu cumva mai mult – infrastructura școlară, mai ales că această infrastructură este gestionată, administrată de către autoritățile publice locale”.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *