Sursă foto: Antena 3 CNN

Conducerea rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești a fost preluată de români, iar rușii aflați până acum pe pozițiile respective au fost îndepărtați. Un ucrainean, fost șef la o rafinărie din Odesa bombardată de armata rusă, a fost de asemenea inclus în noul directorat.

Consiliul de Supraveghere al rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești, controlată de gigantul petrolier rus omonim, a înlocuit pe patru dintre cei cinci membri ai directoratului, structura de conducere executivă a companiei, relatează Profit.ro.

Înlocuirile au fost decise cu două luni înainte de finalizarea mandatelor celor schimbaţi din funcţii, scrie sursa citată.

Înlăturați din directorat au fost ruşii Aleksei Kovalenko (director general executiv şi preşedinte al directoratului Petrotel Lukoil), Olga Kuzina (director economic şi financiar), Alexey Vointsev (director de livrări) şi Kuzma Oligov (director de personal).

Doar românul Dan Dănulescu, care lucrează la rafinărie din decembrie 2003, a fost păstrat și numit director general executiv şi preşedinte al directoratului Petrotel Lukoil. El a rămas şi cu unica funcţie anterioară, cea de inginer-şef.

Noii membri români ai structurii de conducere sunt Dorel Duţu (contabil-şef al Petrotel din anul 2001), Adrian Negoiţă (director de producţie, în companie din 2013) şi Ion Mura (director economic şi financiar, timp de 21 de ani director adjunct la Lukoil Republica Moldova, transferat în 2021 în România).

Acestora li se alătură ucraineanul Oleksii Bibik, numit director de resurse umane. Bibik a primit permis de şedere în România din partea autorităţilor de la Bucureşti și este o persoană familiarizată cu domeniul. A fost director HR şi director general adjunct al rafinăriei din Odesa, a patra cea mai mare din ţara sa natală. Rafinăria a fost a fost una dintre principalele ţinte ale unui atac masiv cu rachete al armatei ruse, în urmă cu un an.

Sursă: Profit.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *