Redăm integral textul buletinului informativ comunicat de Compartimentul Informare și Relații Publice al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

În ultimele 24 de ore, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 53 de situaţii de urgenţă, dintre care 12 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 33 urgenţe medicale şi 8 activităţi de îndrumare şi control.

Totodată, pompierii prahoveni au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a două incendii produse în localităţile Vadu Săpat şi Ceptura de Jos, ambele fiind manifestate la nivelul acoperişurilor unor locuinţe, pe suprafeţe restrânse. Nu au fost înregistrate victime.

În acelaşi interval, echipajele de pompieri au intervenit şi în 5 cazuri în sprijinul comunităţilor, care au vizat deblocarea uşilor de acces în locuinţe, pentru a facilita accesul echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate, salvarea unui animal, asistenţa unei persoane nedeplasabile şi asigurarea zonei în cazul prezenţei unei valize suspecte în centrul municipiului Ploieşti.

În acest interval, 33 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.

Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la un accident rutier produs în comuna Floreşti, pe DN1. În eveniment au fost implicate 2 autoturisme şi cei 6 ocupanţi ai acestora, dintre care unul a necesitat îngrijiri medicale şi, ulterior, a fost transportat la spital.

De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 3 misiuni de recunoaştere în teren, la un operator economic din oraşul Slănic, în oraşul Sinaia pentru verificarea reţelei de hidranţi, precum şi la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.

***

Vă reamintim că informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro.

De asemenea, puteţi descărca noua aplicaţie DSU. Fii informat şi fii pregătit oriunde, oricând!

Aplicaţia DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar şi Android şi poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:

App Store (https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906);

Google Play (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu).

***

Unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *