Programul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret IMAGINARIUM

Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești vă invită din nou în lumea imaginației, a creativității și a fanteziei. Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru copii si tineret Imaginarium va avea loc în perioada 9-14 mai, în organizarea Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești.

Cele mai frumoase povești vor prinde viață și vor bucura sufletele micilor, dar și mai marilor spectatori, care vor avea ocazia să întâlnească personaje îndrăgite, dar și să descopere prieteni noi. La ediția din acest an vor fi prezente trupe de teatru din țară, dar și din străinătate (Spania, Republica Moldova), care vor prezenta publicului atât spectacole clasice, cât și viziuni inovatoare și spectacole neconvenționale, în aer liber, iar o paradă de suflători va anima centrul Ploieștiului.

Mai multe detalii despre spectacolele prezente în ediția din acest an a Festivalului, cât și programul evenimentului, sunt disponibile pe pagina web a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, www.teatruploiesti.ro, și pe pagina de Facebook.

Biletele sunt puse în vânzare la Agenția Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, tel. 0244 522 774, și online, pe site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Festival.

Programul Festivalului:

Marți, 9 mai

ora 10.30, sala Teatrului de Animație „Imaginario”, Lampio și grăuntele de lumină, de Victoria Pătrașcu, Teatrul de Vest Reșița. Regia: Tony Adam Horațiu. Scenografia: Mădălina Mihai: Durata:1h. Vârsta recomandată: 4+.

ora 18.00, sala Teatrului de Animație „Imaginario”, Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor), Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – Trupa Marionete. Regia: Cristian Ban. Scenografia: Irina Chirilă. Durata: 1h 10min. Vârsta recomandată: 5+.

Miercuri, 10 mai

ora 10.30, sala Teatrului de Animație „Imaginario”, Ciobanul și domnița, dramatizare de Toma Hogea după un text de Regina Maria, Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia. Dramatizare și regie artistică: Toma Hogea. Scenografia și costumele: Alina Dincă Pușcașu. Durata: 1h. Vârsta recomandată: 7+.

ora 18.00, sala Teatrului de Animație „Imaginario”, Revolta poveștilor, adaptare după un text de Sînziana Popescu, Teatrul Stela Popescu București.  Regia: Tony Adam. Scenografia: Cristian Marin. Durata: 1h. Vârsta recomandată: 4+.

Joi, 11 mai

ora 10.30, sala Teatrului de Animație „Imaginario”, Noua poveste a Scufiței Roșii, adaptare de Ecaterina Mihăiescu Păun după Charles Perrault, Teatrul Merlin Timișoara. Regia: Maria Gornic. Scenografia si costumele: Krisztina Nagy. Durata: 50 min. Vârsta recomandată: 3+.

ora 18.00, sala Teatrului de Animație „Imaginario”, Clovnii în vacanță, de Ionel Tănasă, Teatrul Municipal Baia Mare. Regia: Ionel Tănasă și Iulian Bulancea. Scenografia: Vasile Gaisiuc. Durata: 40 min. Vârsta recomandată: 3+

ora 19.00, Parada suflătorilor.

Vineri, 12 mai

ora 10.30, sala Teatrului de Animație „Imaginario”, Muzicanții din Bremen, adaptare de Eva Labadi după Frații Grimm, Teatrul Arlechino Brașov. Regia: Eva Labadi. Scenografia și costumele: Dio Zoltan. Durata: 45 min. Vârsta recomandată: 4+.

Sâmbătă, 13 mai

ora 10.30, sala Teatrului de Animație Imaginario, Un cuib de clauniTeatrul de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario. Regia Mihai Sandu Gruia. Scenografia: MGS Arte și Mihai Androne. Durata: 50 min. Vârsta recomandată: 3+

ora 16.00, sala Teatrului de Animație Imaginario, PikPok.online@Guguță, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” Chișinău. Regia: Gabriela Lungu. Scenografia: Silvia Brovcenco. Durata: 45 min. Vârsta recomandată: 5+

Duminică, 14 mai

ora 10.00, foaierul Teatrului „Toma Caragiu”, PikPok.online@Guguță, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” Chișinău. Regia: Gabriela Lungu. Scenografia: Silvia Brovcenco. Durata: 45 min. Vârsta recomandată: 5+

ora 11.00, sala Teatrului de Animație Imaginario, Capra cu trei iezi, adaptare de Miruna Dobrotă după Ion Creangă, Teatrul pentru copii și tineret „Gulliver” Galați. Regie colectivă: Elena Marin, Nicoleta Miru-Cosma, Miruna Dobrotă, Cosmin Cosma, Andrei Midișan, Andrei Ciugulea. Scenografia: Vlad Tănase. Durata: 40 min. Vârsta recomandată: 7+.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *