Începe cel mai frumos concurs dedicat tinerilor talentați din Ploiești

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează, anual, concursul de artă plastică pentru elevi „Ploiești, orașul meu, oraș european”.Concursul, aflat la cea de a XVII-a ediţie, se organizează în perioada 18 Aprilie – 09 Mai 2023 și se adresează tinerilor elevi, pentru a stimula creativitatea acestora și pentru aprecierea valorilor cultural-educative.

Elevii vor realiza lucrări de artă plastică, care vor aborda subiecte din diferite domenii reprezentative pentru Ploieşti, dar și din istoria acestui oraș: monumente, clădiri de patrimoniu, biserici, clădiri de renume, evenimente importante, personalităţi din toate domeniile, respectând tematica concursului „Ploiești, orașul meu, oraș european” și evidențiind apartenența europeană.

CONCURSUL SE VA DESFĂȘURA PE DOUĂ SECȚIUNI:

1. Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploieşti pentru:

– Clasele IX – XII

2. Instituţii şcolare din Municipiul Ploieşti, altele decât Colegiul de Artă „Carmen Sylva”:

– Clasele V-VIII

– Clasele IX – XII

•Se va ține cont de următoarele aspecte:

• Se vor primi doar lucrări în format A3;

• Se vor lua in considerare doar lucrările care vor avea pe verso: numele și prenumele elevului, Școala/Liceul/Colegiul și clasa;

• Vor fi selectate la fiecare şcoală participantă de către profesorul coordonator şi vor fi predate fizic la sediul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești – str. Piața Eroilor, nr.1A (etaj 7) pe bază de proces verbal de predare/primire (Anexa 1), până cel târziu la data de: 28 Aprilie a.c. ora 12:00.

Jurizarea se va realiza de către doi artişti profesionişti si un reprezentant al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti.Calendar activități:

1. 18 Aprilie – 28 Aprilie a.c. – perioada de înscrieri și depunerea lucrărilor;

2. 04 – 05 Mai a.c. – jurizare lucrări și anunțarea căștigătorilor (telefonic);

3. 9 Mai a.c. – premierea participanților – str. Piața Eroilor, nr.1A, etaj 7, camera 712, ora 15:00.

Se vor acorda premii în bani, conform regulamentului.

Lucrările câștigătoare vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii finale, în data de 9 mai a.c, Ziua Europei, și vor fi expuse și în cadrul activităților dedicate Zilelor Orașului Ploiești (19 – 21 mai a.c. – Bulevardul Castanilor și Teatrul Imaginario).

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *