HIPODROMUL PLOIEŞTI GĂZDUIEŞTE „PREMIUL DE FLORII”

Duminică, 9 aprilie, începând cu ora 10:00, Hipodromul Ploieşti va fi gazda celei de-a doua reuniuni hipice oficiale din 2023, al cărei principal eveniment va fi „Premiul de Florii”. Organizat de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti şi a Primăriei Municipiului Ploieşti şi cu sprijinul sponsorului „Supermarket La Cocoş”, evenimentul din acest weekend va avea în program cinci curse de trap extrem de interesante, în care vor concura 30 dintre cei mai performanţi cai de pe hipodrom.

Reuniunea va debuta la ora 10.05 cu Premiul Bujorel, va continua, la 10:30, cu Premiul Supermarket La Cocoş 2 şi, la 10:55, cu Premiul Cupidon, după care va urma, la 11:20, principala cursă a zilei, Premiul de Florii. Ziua hipică se va încheia cu o cursă sponsorizată – Premiul de Primăvară, ce va debuta la ora 11:45.

Cei mai mici dintre spectatori se vor putea plimba şi de această dată gratuit cu calul Mokka (în intervalul 10:15-11:45) pentru copii urmând să se amenajeze şi un „fun corner” în holul central, unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Prețul unui bilet de acces la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Program:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *