Sursă foto: HotNews

În Liban, premierul a decis trecerea la ora de vară, dar jumătate din țară nu îl urmează! Mai mult, populația, majoritatea politicienilor și chiar Biserica maronită, cea mai mare a statului, refuză prompt ideea!

Unii au trecut la ora de vară, alții nu, iar libanezii nu mai știu cât este ceasul, scrie G4Media. Constrâns de împrejurări, guvernul libanez a decis în ultima clipă să amâne cu o lună trecerea la ora de vară, cel puțin până la sfârșitul lunii sfinte musulmane a Ramadanului.

Prim-ministrul interimar Najib Mikati a anunțat abia joia trecută decizia de a muta ora de vară la 21 aprilie. Unele instituții au urmat indicațiile, în timp ce altele au refuzat pur și simplu să le asculte, astfel încât mulți libanezi s-au trezit în situația de a fi nevoiți să jongleze cu programul de lucru și cu cel al școlii, cu diferite fusuri orare! Totul se întâmplă într-o țară care în cel mai larg punct măsoară doar 88 de kilometri, scrie La Stampa, citată de Rador.

Haos în Liban

Cei care se opun schimbării orei nu și-au prezentat motivele, însă un videoclip al unei întâlniri între prim-ministrul interimar Mikati și președintele Parlamentului Nabih Berri, divulgat de presa locală, îl arată pe Berri cerându-i lui Mikati să amâne aplicarea orei de vară pentru a le permite musulmanilor să întrerupă postul Ramadanului cu o oră mai devreme. Mikati răspunde că a făcut o propunere similară, dar că implementarea schimbării ar fi dificilă, deoarece ar cauza probleme orarului zborurilor companiilor aeriene.

Iar Berri intervine: „Care zboruri?”. După ce a anunțat amânarea orei de vară, compania aeriană de stat libaneză Middle East Airlines a declarat că orele de decolare ale tuturor zborurilor programate pe aeroportul din Beirut între duminică și 21 aprilie vor fi anticipate cu o oră, iar cele două rețele de telefonie mobilă ale țării au trimis cetățenilor mesaje în care le-au cerut să-și regleze ceasul manual și nu automat, pentru a nu schimba ora la miezul nopții.

În timp ce instituțiile publice sunt, teoretic, legate de decizia guvernului, multe instituții private, inclusiv posturi de televiziune, școli și companii, au anunțat că vor ignora decizia și vor trece la ora de vară duminică, așa cum era planificat anterior.

Sursă: G4Media

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *