Ansamblu de vehicule, răsturnat pe partea carosabilă
Astăzi, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe breteaua care face legătura între Drumul Național 1 și DJ 236, pe raza comunei Blejoi a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care a fost implicat un ansamblu de vehicule, care s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat conducătorul ansamblului de vehicule, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care nu a suferit vătămări corporale în urma evenimentului rutier.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Traficul rutier a fost restricționat până la repunerea pe roți a ansamblului de vehicule, fiind deviat pe rute alternative.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTERIUTRATIV