Aluziva (Alina Greavu) a anunțat pe pagina sa de Instagram că va renova școala din comuna Pietriceaua, județul Prahova. În urma mai multor mesaje primite despre școli din mediul rural care au nevoie de renovare, Aluziva a ales o școala din județul Prahova.
“Am luat legătura cu o doamnă învățătoare de acolo, i-am spus că suntem de la Asociația Aluziva, că am primit pe mail poze cu școala, că am văzut (în mare) care sunt problemele și că vrem să ajutam la renovarea și dotarea școlii. Am dat o fugă până acolo, ne-am plimbat prin școală, prin curte, am notat nevoile și am rugat-o sa ne ajute ea cu stabilirea următoarei întalniri, între mine, directoare și primar – e nevoie să punem la punct un plan prin care primăria, conducerea școlii și asociația să își unească forțele în beneficiul a peste 100 de copii care merg la acea școală rurală.” a declarat Aluziva pe InstaStory
Alina Greavu sau Aluziva, cum este cunoscută online, este urmărită de peste 118.000 de oameni pe Instagram unde postează zilnic despre campaniile sale umanitare și despre viața sa de familie. Este fondatoarea Asociației Aluziva, asociație care a sprijinit și ajutat refugiații din Ucraina și care în continuare sprijină grupurile vulnerabile. Doar anul trecut au investit 45.000 euro în educație prin renovarea și digitalizarea a doua școli rurale, ajutarea elevilor din doua licee să meargă la conferința NASA din SUA si prin cumpărarea de rechizite sau plătirea taxei de studiu pentru studenții Ucrainieni.