Planul roșu de intervenție, activat! Incendiu puternic la un spital.

Totul s-a petrecut noaptea trecută în Cluj Napoca, la un spital privat. @0 de pacinți din cei 29 aflați în unitatea spitalicească au fost evacuați. și transferați în alte unități din apropiere. sau la domiciliu lor.

Incendiul s-a manifestat într-un spațiu exterior al spitalului. Imobilul a fost inundat cu fum, astfel că s-a declanșat planul roșu de intervenție începând cu ora 22:44.  

„Echipajele noastre au lichidat rapid incendiul care se manifesta cu flacără deschisă într-o zonă de garaj, cu posibilitate de propagare la etajele superioare.  

Concomitent cu acțiunile de stingere, pompierii au evacuat 12 pacienți, dintre care 2 erau internați la secția ATI. Restul pacienților s-au autoevacuat cu ajutorul personalului medical. În total au fost evacuați toți cei 29 de pacienți. Dintre aceștia, 20 au fost transportați la unitățile spitalicești din Cluj-Napoca de către ambulanțele SMURD și SAJ. Ceilalți 9 au optat să meargă la propriul domiciliu.  

În cele din urmă, planul roșu a fost dezactivat la ora 00:25. La misiune au luat parte patru autospeciale cu apă și spumă, două autoscări, alături de 4 ambulanțe SMURD și 7 de la Serviciul Județean de Ambulanță. O comisie va stabili cauza probabilă a incendiului în perioada următoare”, transmite ISU citat de antena3  

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *