sursă foto Ziarul Unirea

Conform unui ordin ce urmează să fie discutat marți 14 februuarie, în Comisia de dialog social de la Ministrul Educației,fără să mai susțină Evaluarea Națională 2023 și probele de aptitudini, respectiv probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și respectiv, fără a li se calcula media de admitere, cetățenii din Ucraina cu statul de elev se pot înscrie la liceu 2023.

Potrivit documentului, procedura se adresează  „cetățenilor ucraineni cu statut de elev care doresc să se înscrie în clasa a IX-a în învățământul liceal de stat în anul școlar 2023-2024 și care au finalizat studiile învățământului gimnazial din România sau au finalizat studiile învățământului gimnazial din Ucraina, conform reglementărilor aprobate de Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina, pe baza documentelor/adeverințelor eliberate de către aceste autorități în format letric sau care pot fi descărcate din aplicația electronică”.

Acești elevi vor fi înscriși pe locuri speciale și peste numărul maxim de elevi cuprins în formațiunile/clasele de elevi.

În ordin apare că înscrierea se realizează pe baza opțiunilor exprimate, în scris, de către părinții/reprezentanții legali/ reprezentantul autorității competente/coordonatorul Grupului operativ pentru minori neînsoțiți în evidența cărora se află acești elevi, și transmise Comisiei de admitere județeană/a municipiului București.

Comisia de admitere județeană a municipiului București primește și centralizează dosarele cetățenilor ucrainenicu statul de elev, care fie a finalizat studiile învățământului gimnazial din Ucraina , fie au terminat studiile învățământului gimnazial din România și doresc să se înscrie în învățământul liceal de stat, clasa a IX-a, pe locurile speciale și peste numărul maxim de elevi cuprins în formațiunile/ clasele de elevi.

Dosarele conțin următoarele acte:

„a) cerere de înscriere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2023-2024, redactată în limba română/engleză/ucraineană, cu exprimarea unei opțiuni privind filiera/profilul/specializarea/calificarea profesională;

b) foaia matricolă, pentru cei care au finalizat studiile învățământului gimnazial din România/ documentele doveditoare ale finalizării studiilor gimnaziale în Ucraina, conform reglementărilor aprobate de Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina, eliberate de autorități sau descărcate din aplicația online creată   în acest scop;

c) cartea de identitate/pașaport sau certificatul de naștere, în original și/sau în copie, în situația în care elevii dețin aceste documente.”

În anul 2023-2024, conform procedurii, etapele de înscrieri și repartizări a cetățenilor ucraineni cu statut de elev care doresc să se înscrie în clasa a IX-a în învățământul liceal de stat:

  1. Depunerea dosarelor la inspectoratul școlar;
  2. Analizarea dosarelor de către Comisia de admitere județeană/a municipiului București;
  3. Comunicarea rezultatului repartizării elevilor ucraineni;
  4. Preluarea dosarelor de la inspectoratul școlar și depunerea acestora la unitățile de învățământ la care au fost repartizați;
  5. Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației privind finalizarea înscrierii elevilor ucraineni;
  6. Completarea în SIIIR a datelor aferente elevilor ucraineni înscriși în clasa a IX-a pe baza prezentei proceduri.”

Mai multe știri pe Stiri republika NEWS – Din Ploiesti pentru toata Prahova!

Ne găsești pe pagina de Facebook (3) RepublikaNews | Ploiesti | Facebook

Mai multe informații găsiți aici Procedura de admitere la liceu 2023 pentru cetățenii ucraineni cu statut de elev. Lista cu documentele necesare – surse – Edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *