Petrolul Ploiești a pierdut cu 0-5 (Mailat ‘1, ’69, M. Roman II ‘4, Dragu ’25, Șeroni ’90+9 p) meciul contra celor de la FC Botoșani, din etapa cu numărul 24 din Superliga României.
La finalul meciului, Nae Constantin s-a arătat dezamăgit de rezultat, dar și de jocul fotbaliștilor antrenați de el. Tehnicianul celor de la Petrolul și-a anunțat demisia chiar în cadrul flash-interviului pentru televiziune.
„Umilință. Cred că e etapa umilințelor asta și noi am făcut parte din ea. Îmi e greu să îmi găsesc cuvintele. Sunt principalul vinovat. E momentul să se încheie un ciclu la Petrolul.
Simt că nu mai pot, am vorbit și cu conducerea și cred că ar fi timpul să mă opresc. Asta am spus conducerii. Mi-au zis să nu mă grăbesc, dar asta e decizia mea. Cred că nu e totul pierdut și cred că altcineva ar putea să ducă mai departe munca mea de un an și jumătate. Simt că nu pot să duc mai departe munca asta”, a spus Nae Constantin (DigiSport).
Acesta a antrenat Petrolul începând din mai 2021, având 59 de meciuri pe banca echipei prahovene (31 de victorii, 10 egaluri, 18 înfrângeri) și obținând promovarea din Liga a II-a.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.