Gazonul de pe stadionul Ilie Oană din Ploiești a arătat deplorabil sâmbătă, la meciul dintre Petrolul și Chindia. Administratorii arenei ploieștene susțin că situația nu este atât de gravă și că suprafața de joc nu a fost afectată și că poate fi folosită și pe viitor.
Ninsoarea din ultimele două zile a dat mari bătăi de cap administratorilor stadionului Ilie Oană ,astfel că la partida disputată sâmbătă între Petrolul Ploiești și Chindia Târgoviște , suprafața de joc a fost brăzdată de dâre de noroi și pe alocuri presărată cu bălți.
Cei care au grijă de arena ploieșteană au susțin că instalația de degivrare de care beneficiază arena ploieșteană nu avea cum să facă față cantității mari de zăpadă, astfel că s-a ajuns în acestă situație.
De altfel, cum timpul a fost în defavoarea celor care administrează stadionul, s-a decis ca zăpada de pe gazon să fie strânsă cu un utilaj de deszăpezire.
Cum gazonul are o vârstă de 12 ani, autoritățile locale și-au propus să schimbe anul acesta suprafața de joc.
Din fericire, gazonul își va reveni în scurt timp , astfel că suprafața de joc va fi practicabilă la următoarele partide de fotbal.