Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, în pensiunile maramureşene nu mai există locuri pentru sărbători. Turiştii care doresc să vadă cum se sărbătoreşte în aceasta zonă a ţării vor ajunge în aceste zile la gazdele care le-au pregătit multe surprize.

Tradiţiile, colindele, mâncărurile specifice şi frumuseţea zonei atrag anual, de sărbători, mii de turişti în Maramureş.

Gradul de ocupare a pensiunilor este de 100 la sută.

Față de anii precedenţi, când de Revelion se înregistrau cele mai multe cereri, acum turişti din Bucureşti, Timişoara sau Cluj au renunţat să petreacă Crăciunul în familie şi au ales să vină în Maramureş.

Cei mai mulţi turişti se îndreaptă spre zonele unde au posibilitate să schieze. La Cavnic, de plidă, nu mai sunt locuri de cazare nici măcar pentru noaptea de Revelion.

De asemenea, mulţi turişti din ţară preferă şi pensiunile de pe Valea Izei, Săpânţa şi Mara – Cosău unde tradiţia este la ea acasă.

Aceştia pot gusta din bucatele tradiţionale, sunt implicaţi în diverse activităţi recreative care implică plimbarea cu sania trasă de cai sau plimbări în aer liber. Şi municipiul Sighet este căutat de turiştii veniţi din toate judeţele ţării şi chiar din străinătate, o atracţie fiind Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă, din 27 decembrie.

sursa europafm

foto cu caracter ilustrativ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *