Un elev de 12 ani, al unei şcoli din Ploieşti, a fost prins cu un pistol cu bile, ce a fost confiscat de către un cadru didactic. La acel moment diriginta a luat arma si a incuiat-o intr-un sertar. Fapta a fost sesizata la politie dupa o luna, cand parintele copilului a venit la scoala sa le ceara profesorilor sa ii inapoieze pistolul.
Un elev de 12 ani, al unei şcoli din Ploieşti, a fost prins cu un pistol cu bile
Surse apropiate de ancheta au aratat faptul ca intamplarea s-a petrecut la Şcoala „Ioan Alexandru Basarabescu” din municipiul Ploieşti, la inceputul lunii septembrie. Cadrul didactic care a confiscat pistolul a crezut că este unul de jucărie, motiv pentru care nu a sesizat poliţia. La acel moment elevul a avut intenția doar să se dea mare în fața colegilor că deține o astfel de armă și nu a făcut niciun gest extrem cu aceasta.
În urma verificărilor efectuate, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, s-a stabilit faptul că pistolul în cauză este unul tip air-soft, fără marcă şi face parte din categoria armelor neletale, nefiind supusă autorizării.
Cei care au făcut sesizare către poliție au fost chiar cadrele didactice, din cadrul unității școlare, după ce părintele copilului de 12 ani a venit să ceară înapoi arma confiscata de către profesoară.
Părinţii copilului au fost amendaţi cu 200 de lei pentru nesupravegherea acestuia.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.