Directorul Termo Ploiești, Vasile Ionescu, şi consilierul local Cristian Ganea, membru în Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul societății de termoficare , au demisionat.

Decizia celor doi vine la scurt timp după ce luni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, primarul Andrei Volosevici acuzase conducerea executivă că a produs un prejudiciu de 1,7 milioane de lei în mai puţin de două săptămâni, ca urmare a contractării gazelor la un preţ de peste două ori mai mare decât cel la care ar fi trebuit să fie achiziționate.

Singurul care a dorit să motiveze decizia de a demisiona din conducerea Termo Ploiești a fost consilierul local Cristian Ganea. Acesta a declarat că a făcut-o în semn de solidaritate cu directorul şi că nu i s-a părut corect ca, după un „efort colectiv” care a dus la reluarea alimentării cu agent termic, conducerea să fie criticată de primarul Andrei Volosevici.

”După o lungă perioadă în care ploieştenii au stat fără apă caldă, această societate a reuşit, la scurt timp de la înfiinţare, să reia alimentarea în condiţii normale. În ciuda piedicilor care au existat pe parcurs, a fost un efort colectiv, din partea tuturor celor care s-au implicat. Din acest motiv, nu mi s-a părut corect ce s-a întâmplat în şedinţa Consiliului Local. Directorul Termo Ploiești, AGA şi CA au reușit, într-un timp record, să rezolve problema care trena de luni bune. Dar în loc să beneficieze de felicitări, directorul a fost acuzat. Am dovedit că societatea nou înființată poate să funcționeze și să asigure agent termic. Este adevărat că, la început de drum, ea avea nevoie de un capital de lucru mai mare și va avea nevoie în continuare de sprijin din partea municipalității”, a susținut Cristian Ganea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *