Un prahovean de 22 de ani a fost reținut aseară și este cercetat pentru act sexual cu minor în urma relației pe care ar fi avut-o cu o fată de numai 13 ani. Poliția a fost alertată de familia la care copila se află în plasament.
“La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 17.00 polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Puchenii Mari au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că o minoră în vârstă de 13 ani, pe care o are în plasament, ar fi întreținut relații sexuale cu un tânăr.
În baza sesizării, au fost efectuate verificări, stabilindu-se faptul că minora are o relație de prietenie cu un tânăr în vârstă de 22 de ani.
Având în vedere aspectele constatate, minora a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării unui control de specialitate”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Potrivit unor surse, tânărul în cauză ar fi originar din comuna Dumbrava.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu minor.