Deputatul Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, a reacționat dur la adresa celor care o critică acum pe Simona Halep după ce  a fost suspendată provizoriu,  sportiva fiind  testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open.

Toader susține că  îi datorăm mai multă fidelitate, empatie și înțelegere în contextul în care Halep este românca datorită căreia numele țării noastre a fost rostit cel mai des în lume în ultimii ani

”Sunt foarte surprins de valul de reacții negative la adresa campioanei noastre, Simona Halep. Cele mai multe dintre acestea sunt, probabil, de la persoane, care până nu demult o lingușeau.

Cred că îi datorăm Simonei Halep mai multă fidelitate, empatie și înțelegere. Ea este românca datorită căreia numele țării noastre a fost rostit cel mai des în lume în ultimii ani. Românca ce n-a avut decât cuvinte frumoase de spus despre România, persoana care ne-a făcut să ne îndrăgostim de tenis, care a inspirat copiii să aleagă acest sport și să îl practice cu seriozitate, dragoste și ambitie, exact cum au văzut la mentorul lor.

În aceste momente grele pe care le traversează Simona Halep, cred, mai degrabă, că ar trebui să ne exprimăm recunoștința față de ea!

Așadar, indiferent de rezultatul anchetei, voi continua s-o apreciez pe Simona Halep pentru rezultatele, perseverența și simplitatea ei, dar, mai ales, pentru cum a promovat România”, a scris Bogdan Toader, președinele PSD Prahova, pe pagina personală de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *