Programul național privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla local nu poate fi derulat și în Ploiești. Vezi motivul

Reprezentanții Primărei Municipiului Ploiești au analizat modalitatea aplicării, la nivel local, a Programului național privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla local, derulat de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului de Mediu.

unicipiul Ploiești se încadrează, conform legislației acestui program național, la acordarea unei finanțări pentru un număr deminim 50.000 de autovehicule uzate. Ființarea ar trebui asigurată, inițial din bugetul local, sumele destinate stimulentelor de casare a autovehiculelor urmând să fie decontate, ulterior, în baza contractelor de finanțare încheiate între primării și Administrația Fondului de Mediu (www.afm.ro ).

Astfel, având în vedere prevederile Ghidului de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, publicat în Monitorul Oficial nr. 832 din 24.08.2022, precum și faptul că sumele destinate punerii în aplicare a acestui program, la nivel local, nu sunt prevăzute direct către bugetele locale, s-a apreciat că, în cursul acestui an, bugetul Municipiului Ploiești nu poate susține Programul național privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla local.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *