Ce se întamplă cu programul „Cornul și laptele” dacă elevii vor face cursuri online

Programul lapte și corn continuă în unitățile de învățămând din județul Prahova. În prezent, licitaţia pentru distribuirea de cornuri, lactate şi fructe în școli este în plină desfășurare. Conducerea Consiliului Județean Prahova speră ca aceasta să fie finalizată până în data de 5 septembrie, atunci când clopoțelul va suna pentru prima oară. 

Ce se întamplă cu programul „Cornul și laptele” dacă elevii vor face cursuri online

Aproximativ 65.000 de elevi din județul Prahova vor beneficia și anul acesta de programul ”Cornul și Laptele”. Programul va funcționa indiferent că vor fi prezenți fizic la ore sau vor fi nevoiți să participe online la cursuri . Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol, în prezent licitația este în plină desfășurare. Autoritățile speră să fie finalizată până la începerea noului an școlar

Programul “Cornul şi Laptele”, extins acum câţiva ani, cuprinde şi furnizarea de fructe, lapte UHT, iaurt sau batoane din cereale integrale către elevii din învăţământul primar şi gimnazial, dar şi către preşcolarii înscrişi la grădiniţele cu program scurt, atât în unităţile de stat cât şi în cele private acreditate.

Contractul cadru va fi semnat pentru urmărtorii patru ani şcolari, începând din anul şcolar 2022-2023 şi până la finalul anului şcolar 2025-2026. Pentru întreaga perioadă, autoritatea contractantă a estimat o valoare totală a achiziţiei de aproximativ 61,4 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *