Modernizarea saloanelor și a spațiilor conexe, integrarea în fiecare salon a grupurilor sanitare proprii și sistemele pentru apelarea asistentelor sunt doar câteva dintre îmbunătățirile facute secției de pediatrie a Institutul Clinic Fundeni.

Toate finisajele încăperilor au fost realizate din materiale special alese pentru a permite realizarea unor condiţii sanitare la standarde internaţionale. Totodată, au fost instalate sisteme de încălzire a apei pentru a reduce impactul problemelor generate de dificultăţile de aprovizionare prin intermediul reţelelor publice.

„Având în vedere statusul de imunodepresie severă al majorităţii pacienţilor care apelează la serviciile medicale oferite în cadrul Institutului (pacienţi oncologici, cu imunosupresie dată de boală/tratament, pacienţi post-transplant, pacienţi cu boală cronică de rinichi în program de hemodializă etc.) se impune crearea unor condiţii speciale care să asigure (inclusiv din punct de vedere epidemiologic) măsuri speciale de izolare şi prevenire a infecţiilor nozocomiale şi, prin acest proiect de suflet, sperăm că am reuşit să venim în sprijinul pacienţilor pediatrici cu afecţiuni grave care necesită terapii medicale speciale şi pe care, de cele mai multe ori, medicii de la Fundeni reuşesc să le implementeze cu succes oferind astfel micuţilor pacienţi o nouă şansă la viaţă”, au declarat reprezentanţii Fundaţiei Filantropice Metropolis.

La rândul său, managerul Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, prof. univ. dr. Anca Coliţă, a afirmat că o astfel de iniţiativă salutară a Fundaţiei Filantropice Metropolis „nu poate să arate decât generozitate, dragoste şi respect faţă de toţi cei implicaţi în derularea actului medical”, dar mai ales faţă de micuţii pacienţi, care prezintă afecţiuni grave.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Mai multe informații gasiți aici:Institutul Clinic Fundeni: A fost finalizată modernizarea celor două secţii pediatrice | AGERPRES • Actualizează lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *