Şi-au ucis soţii, când nu au mai suportat să fie bătute zilnic. Film documentar emoţionant în care mai multe deţinute de la Penitenciarul Târgşor îşi povestesc viaţa!-Video

Cum multe dintre femeile încarcerate la Penitenciarul Târgșorul Nou au avut o viaţă tristă înainte să ajungă aici, conducerea instituţiei de detenţie a organizat o activitate educativă în colaborare cu Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Asociația “Necuvinte” pentru a marca data de 10 decembrie Ziua Drepturilor Omului. Activitatea a constat în prezentarea filmului documentar „Aripi Frânte” filmat în anul 2015 în Penitenciarul de femei Târgșor, filmul fiind o campanie dedicată victimelor violenței în familie. În film apar mai multe femei care şi-au ucis partenerii de viaţă după ce ani de zile au fost victime ale violenţei domestice. Toate au spus că regretă ceea ce au făcut, cu atât mai mult că fapta le-a dus departe de copiii lor, dar admit că atunci când au comis crima ajunseseră la capătul răbdării. Dramele acestor femei sunt cutremurătoare, dar cu multe învăţăminte pentru celelalte deţinute şi pentru viaţa care le aşteaptă după ce se vor libera. „M-am măritat la 16 ani şi de la bun început concubinul meu care avea 17 ani mă bătea. După ce am făcut doi copii cu el am mers la muncă. Era foarte gelos şi mă bătea şi mai mult. Am avut cu el într-un final cinci copii de care sunt foarte mândră. De fapt asta e singurul lucru bun din relaţia noastră. am vrut să mă omor, să mă otrăvesc, să mă arunc în Olt, dar mă gândeam la copii, că nu are cine să-i crească şi cum amândoi eram orfani, cine să vadă de copii. Dar pe măsură ce trecea timpul, bătăile erau tot mai groaznice şi cum mă bătea pe mine îi bătea şi pe copii. Mi-a măritat fetele de la vârste fragede fără ca eu să fiu de acord, le-a retras de la şcoală. Într-o zi l-a bătut pe băiat cu coada de mătură şi atunci nu am mai răbdat. Mi-am adus aminte că în 17 ani fiecare zi fusese la fel şi mi-am dat seama că mâine dimineaţă va face la fel şi atunci m-am hotărât. Am zis că nici eu nici copiii mei nu vom mai suferi. Dacă îmi pare rău? Poate că trebuia să sufăr aşa cum m-a lăsat Dumnezeu decât să iau o viaţă!”, povesteşte în film una dintre deţinute. Femeile au fost consiliate astfel încât să ştie cum să reacţioneze atunci când se confruntă cu astfel de probleme şi au fost antrenate în dezbateri pe marginea filmului prezentat. Ele au înţeles că indiferent de situaţie, nu există scuze pentru violenţa împotriva lor şi că fizică sau psihică violenţa este o încălcare a drepturilor omului foarte gravă.