Mesajul fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, în prag de alegeriMesajul fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, în prag de alegeri

Dragi români,

În urmă cu șapte ani mă adresam dumneavoastră în calitate de șef al statului, dar și de candidat la președinția României, cu rugămintea și îndemnul de a vă exprima pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, în cadrul Referendumului Național care s-a desfășurat concomitent cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Poate unii dintre dumneavoastră m-ați votat pentru un nou mandat de președinte însă, indiferent de opțiunea avută pentru un candidat sau altul, ați votat majoritar pentru un legislativ redus, ați votat pentru un Parlament mai eficient și mai transparent, care să facă legi bune pentru oameni. Împreună am câștigat atunci această luptă. Nu și războiul. Pentru că voința populară, validată de Curtea Constituțională a României, continuă să fie ignorată și astăzi de toți cei care au pârghiile necesare pentru a o transpune în realitate. Lupta noastră pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 continuă. Mă știți de ani de zile, ani în care împreună am reputat victorii importante pentru întărirea statului de drept, pentru triumful reformei în justiție și al declanșării luptei anticorupție. Ani de dispute, de frământări, dar și de victorii. Doar împreună am reușit să așezăm România pe drumul modernizării și al reformelor necesare pentru dezvoltarea țării. Poate au fost și momente în care v-am dezamăgit. Deciziile grele pe care a trebuit să le iau în anumite situații de răscruce pentru țara noastră, poate v-au afectat pe unii dintre dumneavoastră. Vă înțeleg supărarea și vreau să vă spun că, în calitate de președinte, am încercat să fac tot ce ține de mine pentru ca românii și familiilor lor să fie cât mai puțin afectați de efectele crizei economice globale care a lovit și România. Sunt un politician cu foarte multă experiență. Cunosc foarte bine legile și instituțiile statului, modul în care funcționează și, mai ales, care sunt pârghiile și mecanismele prin care acestea pot să fie puse în slujba cetățeanului. Îmi pasă de România și vreau să fac tot ce pot pentru repunerea în drepturi a Țării. Am, încă, o energie care îmi dă încrederea că îmi pot servi în continuare ţara, de aceea m-am decis să intru într-o nouă luptă, la finalul căreia să fiu în postura de a vă reprezenta ca senator în Parlamentul României. Împreună cu Partidul Mișcarea Populară, un partid nou, dar membru cu drepturi depline în marea familie a Popularilor Europeni, o formațiune cu oameni profesioniști, care au calificarea, dar și experiența politică și administrativă care să îi recomande, luptăm pentru Legea sănătății – care schimbă radical actualul sistem necompetitiv, luptăm pentru Legea educației – care stopează rețeaua plagiatelor și introduce un curriculum adecvat cerințelor pieții muncii, luptăm pentru susținerea natalității – prin creșterea numărului de creșe și de grădinițe, luptăm pentru o agricultură performantă și un mediu sănătos – prin derularea unor programe masive de reîmpădurire, luptăm pentru o Românie puternică, în stare să ne ofere tuturor posibilitatea să muncim și să ne creștem copiii și nepoții aici. Totodată, doresc să vă asigur că fondurile europene destinate României vor fi cheltuite integral, în mod eficient și transparent, pentru binele și bunăstarea tuturor românilor.

Funcția de șef de stat presupune extrem de mult timp pentru cântărirea și evaluarea deciziilor pe care trebuie să le iei în numele cetățenilor pe care îi servești. De foarte multe ori, timpul devine cel mai mare dușman al președinților. Uneori, evenimente imprevizibile te constrâng să faci mai mult ceea ce trebuie, și mai puțin ceea ce vrei sau ceea ce ți-ai propus să faci pentru țara ta. În toți acești ani am învățat să ascult. De aceea mă angajez să mă consult periodic cu dumneavoastră în privința proiectelor pe care le voi promova în Parlament împreună cu colegii mei din Partidul Mișcarea Populară. Unul dintre aceste proiecte importante este Unirea României cu Republica Moldova. La finalul celui de-al doilea mandat de președinte am sperat că pot să transfer uriașa experiență pe care am acumulat-o în cei 24 de ani de carieră în politică și administrație stând în afara politicii. Am realizat că nu se poate. De aceea, unul dintre principalele obiective pe care mi le-am propus pentru acest mandat de senator este să pregătesc din interiorul Parlamentului și al Partidului Mișcarea Populară o generație de tineri capabili să construiască o Românie corectă și puternică. Dumneavoastră aveți un singur vot, dar votul acesta poate însemna o șansă uriașă pentru viitorul României. Contez pe dumneavoastră, dragii mei români, care ați dovedit mereu că ați știut să alegeți ceea ce este mai bine pentru țară. Mulțumesc tuturor celor care, după ce vor citi aceste rânduri, își vor aminti măcar una dintre situațiile în care m-am luptat pentru România! Știu că sunteți mulți și vă asigur de întreaga mea considerație! Ne vedem la vot, pe 11 decembrie 2016!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *