Mai mulţi parlamentari au propus, într-un proiect, ca în cazul în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun cu sâmbetele şi duminicile, liberele să se acorde în următoarele zile, imediat după cele de repaus săptămânal, potrivit digi24.ro.
Propunerea legislativă modifică şi completează în acest sens articolul 139 alin. 2 din legea 53/2003 – Codul Muncii.
Semnatarii iniţiativei legislative sunt 26 deputaţi PNL şi doi deputaţi PSD, scrie Agerpres. „Acordarea zilelor libere se face de către angajator. În situaţia în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun peste zilele de repaus săptămânal, de regulă sâmbătă şi duminică, zilele libere se acordă în zilele care succedă celor de repaus săptămânal”, prevede proiectul.
„Depinzând de anul calendaristic, sunt incidente situaţii în care unele dintre zilele de sărbătoare legală coincid cu zilele de repaus săptămânal, astfel că salariaţii nu beneficiază de drepturile lor legale prevăzute la art. 139 alin. 1 din legea 53/2003 – Codul Muncii”, menţionează, în expunerea de motive a proiectului, iniţiatorii, printre care liderii deputaţilor PNL şi PSD, Gabriel Andronache şi Alfred Simonis.
Potrivit acestora, „legiuitorul doreşte ca atunci când este incidentă situaţia suprapunerii zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează cu zilele de repaus săptămânal, zilele libere să se acorde în zilele care succedă celor de repaus săptămânal şi, astfel, să obţină scopul dorit de legiuitor, acela ca angajaţii să se bucure de acest beneficiu”.
Ei au exemplificat că, anul acesta, angajatorii vor fi obligaţi să acorde salariaţilor 9 zile libere, deoarece, din totalul sărbătorilor legale, un număr de 9 vor fi în cursul săptămânii, iar restul de 6 în weekend.
„În concluzie, anul acesta salariaţii români vor avea 2 zile libere legale în plus faţă de 2021, când 7 dintre sărbătorile legale au fost în timpul săptămânii, iar restul de 8 în weekend”, au precizat iniţiatorii.
Mai multe informații gaștiți aici.