Arafat, prezent în Ploieşti. S-a lansat proiectul Educație sanitară și
prim ajutor în Școlile din Prahova. Proiectul este implementat de Fundația pentru SMURD cu suportul uni companii, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Cu un budget de 500.000 de lei, proiectul se adresează elevilor de clasa a 7a din 15 scoli din județul Prahova (peste 750 de elevi din 29 de clase și 6 comunități), care vor participa, timp de 4 săptămâni în perioada aprilie- mai 2022, la lecții de prim ajutor realizate de voluntarii Fundației
pentru SMURD și instructorii partenerilor participanți la proiect. Curriculum-ul realizat pentru acest proiect îi familiarizează pe elevi cu cele mai comune aspecte legate de identificarea unor posibile accidente în mediul școlar și extrașcolar, exersarea în mod corect a manevrelor de prim
ajutor premedical, formarea unui comportament responsabil privind normele de igienă, stimularea atitudinii pozitive a elevilor pentru promovarea sănătății proprii și a apropiațiilor lor, cunoașterea
organismelor/instituţiilor abilitate care trebuie contactate în cazul unor accidente/incidente, adoptarea unui stil de viață sănătos bazat pe igienă și siguranță personală.

Nu în ultimul rând, proiectul vizează, în măsura în care va exista interes din partea profesorilor și al elevilor, identificarea de resurse umane (atât la nivelul elevilor cât și al profesorilor) care să se implice activ, ulterior, în formarea elevilor în primul ajutor premedical de bază. Aceasta este o metodă ce are potențialul de a creste exponențial numărul celor care au cunoștințe de bază de prim ajutor.

Formarea acestor resurse la nivelul fiecărei scoli va permite instruirea atât a elevilor ca si grup țintă cât și a părințiilor și a familiilor acestora. În acest scop, fiecare școală participantă la proiect va fi dotată cu manechine necesare exersării metodelor de prim ajutor (manechin adult
și copil, model cap, simulator defibrilare semiautomată și trusă de prim ajutor).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *