Fără apă caldă și căldură în mai multe unităţi de învăţământ din Ploieşti şi un spital.
Spitalul de Pediatrie din Ploiești, dar și mai multe unități de învățământ au rămas luni aproximativ șapte ore fără apă caldă și căldură. Asta din cauza unor lucrări care vizează rețeaua de termoficare primară. Potrivit conducerii RASP Ploiești, societatea care asigura furnizarea agentului termic a fost nevoită să intervină pe rețeaua primară de termoficare astfel încât să fie eliminate din pierderi.
Mai multe locuințe, dar și instituții publice din zona de Sud a Ploieștiului, printre care și Spitalul de Pediatrie, au rămas fără apă caldă și căldură din cauza unor lucrări care vizează rețeaua de termoficare primară.
Printre instituțiile afectate se numără atât Spitalul de Pediatrie Ploiești, dar și Colegiul Spiru Haret, Colegiul de Artă “Carmen Silva”, Grădinița “Crai Nou” și Școala Gimnazială “Radu Stanian”.
Medicul Anca Miu, directorul Spitalului de Pediatrie Ploiești, a anunțat că nu pacienții nu au avut de suferit deoarece unitatea medicală este bine izolat, iar în fiecare salon sunt aparate cu aer condiționat.
Vezi şi https://republikanews.ro/refugiatii-din-ucraina-au-ajuns…/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro