Moșulețul supărat din imagine, care sperie astăzi lumea și probabil dacă ar fi fost un bunic oarecare și-ar fi speriat și nepoții, a devenit prin atitudine atât de greu de suportat, încât până și apropiații sau aliații săi simt instinctiv nevoia de a lua distanță și a se pune în gardă.
Pe măsură ce diverse fragmente din planurile sale și ale apropiaților săi devin vizibile public, tot mai multe întrebări se nasc în mințile noastre cu privire la ce anume ne poate aștepta în viitorul imediat.
Serviciile secrete occidentale și-au pus specialiștii la treabă pentru a analiza – atât cât este posibil din imaginile publice disponibile în ultimele zile – dacă omul cu butonul roșu nuclear de la Kremlin mai este în toate mințile sau nu.
Tot ei mai au de dezlegat o enigmă: colaboratorii lui Vladimir Putin, cei din cercul puterii unde se iau deciziile, îi împărtășesc total viziunea și își dau liber acordul pentru acțiunile la care asistăm, sau sunt înfricoșați și panicați pentru că „Bossul” a luat-o razna și, pe mâna lui, o vor apuca cu toții pe drumul fără întoarcere?
Unele semnale de presă, bazate pe supoziții ale specialiștilor care au studiat punerile în scenă difuzate public de Kremlin și au acces și la informații confidențiale, evocă o „teamă a generalilor”, dar și o deplină supunere (cam așa cum vezi la un câine care este total dominat de un altul mult mai puternic), precum și priviri goale și inexpresive din partea asociațiilor săi, unii aparent lipsiți total de personalitate.
În schimb, abundă veștile legate de soldați ruși care refuză să lupte, sabotează tehnica militară ca să nu o facă sau se predau forțelor de apărare ucrainene (Nexta-Telegram). Putem bănui, este rezonabil să o facem, că inclusiv ofițerii lor au îndoieli, care se transmit trupei și concură la lipsa de entuziasm cu care luptă o parte din unitățile trimise de ruși pe frontul ucrainean.
Să luăm un alt exemplu interesant, transmis de agenția de presă Unian: grupul de militari ceceni de elită numiți „kadîrov-iţi”, după liderul lor Ramzam Kadîrov, care încercau să îl asasineze pe președintele Ucrainei a fost lichidat de trupele speciale ucrainene în urma informațiilor primite de la agenți FSB (fostul KGB), care nu „doresc să fie implicați în vărsarea de sânge”.
Comandourile cecene ale morții, ca și cele ale armatei private (de mercenari) Wagner, au fost cu succes monitorizate de SBU (Служба безпеки України – Slujba Bezpechi Ucraini; n.m.) și anihilate, fie că ținta vizată a fost președintele Zelenski sau patriarhul Bisericii Ortodoxe autocefale a Ucrainei, Epifanie.
Nu știm dacă vreodată se va confirma că în mod camaraderesc ofițeri FSB au colaborat (a se citi „trădat”, din perspectiva Kremlinului) cu cei ai SBU pentru anihilarea comandourilor morții, însă este rezonabil să presupunem că așa a fost și să tragem concluzia că aventura militară ordonată de Vladimir Putin este nepopulară și, mai mult, chestionabilă din punctul de vedere al militarilor, ceea ce este grav pentru puterea de la Moscova.
Sursa: adevarul.ro
Un alt aspect foarte interesant este imaginea „scăpată” de președinția Belarusului cu Alexandr Lukașenko care le prezintă pe hartă colaboratorilor săi planuri ale acțiunilor militare din fazele următoare ale invaziei.
Poate fi o dezinformare, desigur, pentru a pune apărătorii și Occidentul pe o pistă falsă. Dar nu aceasta este ipoteza – aparent evidentă – la care vreau să mă opresc, ci la cea contrară: și dacă Lukașenko a „scăpat” intenționat informațiile în spațiul public?
Dacă Lukașenko, așa dictator și dependent cum este el de Vladimir Putin, a început să aibă rețineri și temeri serioase? Alexandr Lukașenko a dat asigurări că trupele belaruse nu vor intra în Ucraina, dar informațiile puse la dispoziție de ucraineni îl contrazic. Este probabil că, pur și simplu, în această fază a derulării acțiunilor Putin pur și simplu nu mai ține cont de sensibilitățile lui Lukașenko.
Mai mult, Vladimir Putin a anunțat că este gata să apese butonul nuclear, pe de o parte, iar pe de altă parte Curtea Internațională de Justiție a anunțat Federația Rusă că este acuzată de genocid în Ucraina și îi cere să se supună eventualelor ordonanțe ale Curții, care este principalul organ judiciar al Organizației Națiunilor Unite.
Dacă apelăm la gândirea laterală, n-am putea oare să ni-l imaginăm pe Lukașenko trădându-l fără scrupule pe imprevizibilul și abuzivul său aliat Vladimir Putin, despre care poate la rândul său să creadă că a luat-o razna? Că nu a postat doar o imagine din eroare, ci că undeva, în lume un mesager al său tratează deja cu Occidentul un preț al trădării?
Ce anume ridică semne de întrebare printre ruși și printre apropiații lui Vladimir Putin în privința acțiunii militare a Federației Ruse și Belarusului în Ucraina? Este vorba aici de marea întrebare din mintea tuturor: care este de fapt planul personal al lui Vladimir Putin? Are vreunul? Improvizează? Sau a luat-o razna pur și simplu și atunci nu este vorba de un plan rațional, ci de unul dement?
Dacă Vladimir Putin a luat-o razna, aste este, Dumnezeu să ne ajute pe toți! Despre un plan dement al lui Putin nu are rost să vorbim, pentru că îl intuiește oricine. Dar dacă este să încercăm să schițăm în câteva cuvinte un posibil plan personal al lui Vladimir Putin, atunci nu ar strica să încercăm să-l gândim așa cum ar face-o cineva care simte că este lăsat în urmă sau dat la o parte de cercul din care ține cel mai mult să facă parte.
Cătălin Avramescu istorisește în Ziarul Bursa următoarea scenă în centrul căreia se afla Vladimir Putin:
„Un tânăr l-a întrebat pe Putin despre utilizarea armelor nucleare. Le-ar folosi? În ce situație? Putin a făcut o figură gravă și a început să lectureze obișnuitele banalități. Rusia se apără, nu vrea să folosească arma atomică, războiul nuclear e îngrozitor ş.a.m.d. După ce i s-au terminat cuvintele oficiale, Putin a făcut o pauză. Sunt sigur că ce a urmat a fost <nescriptat>. Și-a deschis porțile negre ale sufletului. Dacă existența Rusiei ar fi amenințată – a continuat el – atunci va ataca cu întreg arsenalul nuclear. Desigur, asta ar însemna sfârșitul civilizației omenești. <Dar de ce să mai existe lumea, dacă Rusia nu mai este?>”
Această scenă desprinsă dintr-un dialog al lui Vladimir Putin cu cetățenii s-a derulat în urmă cu doi ani, ne spune Cătălin Avramescu, dar tema cu „La ce ar folosi o lume fără Rusia” a fost reluată zilele trecute de Dmitri Kiseliov, editorialist și harnic propagandist în slujba cercului puterii (un fel de Lewis Prothero din distopia „V de la Vendetta”):
„Navele noastre militare pot lansa circa 500 de rachete cu încărcătură nucleară care garantat vor distruge SUA și toate țările NATO la pachet. De ce avem nevoie de această lume, dacă în ea Rusia nu ar exista? În total, potențialul nuclear rusesc este cel mai puternic în lume.” (hotnews.ro)
Lumea s-a grăbit să descifreze acel „lumea fără Rusia” ca pe un avertisment că la Kremlin liderul a luat decizia că Federația Rusă nu poate concepe să piardă confruntarea cu Occidentul, deci în extremis, va iniția un atac nuclear masiv, cu prețul dispariției civilizației umane. Ambasadorul ucrainean la ONU l-a invitat chiar pe Vladimir Putin să se sinucidă, ca Hitler, dacă tot i s-a urât cu viața, și nu să o facă declanșând un atac nuclear.
Opțiunea nucleară este pe masă, acest lucru este cert și Vladimir Putin nu a adus degeaba în discuție mereu ideea că Federația Rusă este cea mai mare putere nucleară a lumii și deținătoare a „triadei de atac”. Dar planul personal al lui Vladimir Putin nu este acela de a se sinucide punând capăt lumii, este ceva mai complicat de atât.
Mentalitatea lui Vladimir Putin și a non-personalităților cu care s-a înconjurat este aceea a unor indivizi care pretind că nimic în lumea aceasta nu se poate întâmpla fără acordul lor. Dar, dacă totuși se întâmplă, acel eveniment nu poate fi decât periculos, iar dacă este periculos îi pune pe ei ca indivizi, în primul rând, într-o postură nesigură. Traducerea nesiguranței pe care ei o resimt – ne spun de fapt Putin, Șoigu sau Lavrov – este ca a apărut o amenințare la securitatea Federației Ruse. Punct!
Actul fondator NATO – Rusia cerea conducerii Federației Ruse să devină tot mai mult democratică. Totul a devenit problematic când lui Vladimir Putin i s-a cerut să probeze în G8, în G20, în asocierea NATO-Rusia că înțelege să permită alternanța la putere. A făcut o încercare în 2008 și 2012 să sugereze o „alternanță la putere” cu Dmitri Medvedev, dar experiența (așa controlată cum a fost) a fost traumatizantă pentru el și a decis să nu o mai repete.
În 2007 Vladimir Putin a aruncat mănușa Occidentului. În 2008, cu Dmitri Medvedev proaspăt instalat în fotoliul de președinte, Federația Rusă a atacat Georgia și cred că Vladimir Putin nu a fost mulțumit de faptul că a fost nevoit să lucreze printr-un intermediar, fie și formal. În 2012 experimentul alternanței la putere a fost abandonat, așa că în 2014 Vladimir Putin a stat la butoanele de comandă când a fost atacată Ucraina.
Lumea fără Rusia trebuie tradusă astfel: „Lideri ai lumii, eu, Vladimir Putin, vă spun că nu mă tem de voi! Ba mai mult, voi ar trebui să vă temeți de mine!” După 2014, probabil 2016 este anul care i-a adus lui Vladimir Putin cele mai mari satisfacții: a reușit să influențeze campania prezidențială americană și pe cea pentru Brexit. Aproape că i s-a părut că a descoperit în conflictul cibernetic un al doilea buton nuclear.
Dar anul 2020 i-a spulberat iluziile. Occidentul nu s-a pulverizat, iar câștigurile anului 2016 au început să se spulbere. În plus, pandemia a complicat situația economică a Federației Ruse. Cazul Skripal, otrăvirea ratată a lui Navalnîi, perspectiva blocării proiectului Nord Stream 2, l-au scos din sărite pe Vladimir Putin, care a decis că așa nu mai merge.
De la bun început în criza Ucrainei, prefigurată de presiunile făcute asupra Belarusului pentru o Uniune cu Rusia, Vladimir Putin a avut un singur obiectiv, și anume acela de a arăta lumii că nimeni nu poate face abstracție de el. Și dacă lumea depinde de el, rușii cu atât mai mult vor depinde de liderul lor, pentru că vor trebui să lupte alături de el și sub comanda lui.
Deci, pe scurt, planul personal al lui Putin este războiul. Cât timp Federația Rusă este în război, problema cedării puterii – crede el – nu se mai pune. Iar în războaie Rusia nu poate pierde, ne-a atenționat recent Putin: „Dacă simțim că putem pierde, că suntem (a se citi <sunt>) în primejdie, avem la îndemână butonul nuclear și nu voi ezita să-l acționez! Deci nu acționați decisiv împotriva Rusiei! Pentru că vom riposta! Eu nu concep o lume fără mine! Pe mine nu mă veți vedea, ca pe Miloșevici, după gratii! Mai bine să dispară lumea!”
Consecința imediată a analizei este că trebuie să ne obișnuim cu războiul. Cât timp Vladimir Putin va mai fi la cârma Rusiei, această țară o va ține din război în război, escalandând și dezescaladând după cum va considera el că este potrivit. Cine a decodificat acest plan (oameni din FSB, ofițeri de armată, Lukașenko, de ce nu?) nu poate să nu se alarmeze. Cu atât mai mult Occidentul, infinit mai mult noi și alții ca noi: Polonia, Balticele, Bulgaria, Finlanda.
Ucraina nu este prima victimă, lista cu statele-victimă ale lui Vladimir Putin a fost deschisă deja de Siria, dar impactul implicării Federației Ruse în conflictul din Orientul Mijlociu nu i-a adus câștigul politic pe care îl urmărea în plan internațional și la nivel intern.
Nici în Ucraina nu au funcționat lucrurile prea bine, în condițiile în care tema cu „eliberarea țării frățești de naziști și drogați” a fost efectiv spulberată de rezistența populară masivă a ucrainenilor.
Dar frontul ucrainean rămâne interesant și ofertant pentru planul personal al lui Putin și se lucrează deja la noile teme: dezarmarea nucleară a Ucrainei (cu greu fundamentată de un Serghei Lavrov destul de stânjenit de prostiile pe care este nevoit să le debiteze) este una dintre ele.
Cucerirea Kievului și re-instalarea la putere a lui Viktor Ianukovici, care se pare că a fost deja adus în Belarus (ziare.com) unde așteaptă „eliberarea” fotoliului pe care îl ocupă acum Zelenski, poate pune bazele unui război mult mai ofertant. Proclamarea lui Ianukovici nici măcar nu are nevoie de alegeri, pentru că Moscova va pretinde că îl repune în drepturile democratice ce i-au fost uzurpate.
O opoziție armată la instalarea lui Viktor Ianukovici și a guvernului său marionetă va fi contextul de aur pentru Putin, care va putea pretinde în lume și acasă că guvernul fascist al lui Zelenski, sprijinit de Occident, atacă un regim legitim, aliat cu Rusia.
În acest mod, Ucraina va fi divizată și va ajunge scena unui război îndelungat, de intensitate mică, care poate fi oricând escaladat de Vladimir Putin spre Moldova, sau chiar spre statele din prima linie de pe frontul estic al NATO.
Reacția NATO este dificilă și va rămâne dificilă, pentru că apelul la activarea „Articolului 5” va sta mereu sub spectrul amenințării lui Putin – butonul nuclear. În acest moment Vladimir Putin are certitudinea că planul lui personal funcționează conform așteptărilor, chiar dacă planurile militarilor se mai poticnesc. Este treaba lor.
În definitiv, orice s-ar întâmpla pe front, realitatea ultimă nu se schimbă: butonul nuclear este la Kremlin. Washingtonul, Bruxellesul nu pot schimba acest lucru. Dar acest marș al nebuniei aparente a lui Putin are și o fisură: singur nu poate face nimic, nici măcar dacă apasă butonul roșu.
Poate că, în cele din urmă, rușii se vor trezi, îi vor confisca butonul și-l vor trimite cu tot cu plan personal la groapa de gunoi a istoriei. Nu se știe niciodată, s-au mai văzut cazuri.