Termenul pentru depunerea documentelor necesare acordării ajutorului la încălzire, prelungit până la data de 20.11.2021.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova, a notificat, astăzi, municipalitatea ploieșteană cu privire la faptul că cetățenii pot formula cererea pentru acordarea ajutorului pentru încălzire până la data de 15 octombrie 2021, dar nu mai târziu de 20 noiembrie 2021.
Drepturile vor fi acordate începând cu data de 01 noiembrie 2021 pentru toată perioada sezonului rece, atâta timp cât se îndeplinesc condițiile de acordare.
Reamintim că, formularele de cerere si declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului lunar de încălzire a locuinței, aferent sezonului rece 2021 – 2022, se pot depune până în data de 20 noiembrie 2021, după cum urmează:
- La sediul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești din Piața Eroilor nr. 1 A (intrarea dinspre catedrală);
- La sediul Serviciului Ajutoare Încălzire, Programe si Incluziune Sociala din str. Văleni nr. 32 (în spatele sediului S.C. S.G.U. Ploiești).
Totodată, având în vedere contextul pandemiei cu COVID-19 și pentru a se evita aglomerația la ghișee, ploieștenii pot să transmită documentele necesare acordării ajutorului de încălzire a locuinței și prin poșta electronica (e-mail) la adresaaju@asscploiesti.ro,până în data de 20 noiembrie 2021, ora 23.59.
Vezi şi https://republikanews.ro/certificate-false-de-vaccinare/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro