Într-o şedinţă extraordinară începută în urmă cu o oră şi jumătate, aleşii ploieşteni ar fi trebuit să aprobe tarifele pentru folosinţa spaţiilor situate în incinta hipodromului şi taxele aferente desfăşurării curselor de trap. Nu s-a întâmplat asta deocamdată pentru că aleşilor le-a fost adusă la cunoştinţă o adresă de la Ministerul Dezvoltării Regionale prin care se precizează că CSM în administrarea căruia se află hipodromul nu poate delega un terţ să se ocupe de management şi organizarea curselor de trap pentru că intră în contradicţie cu prevedrile contractului de finanţare. Mai mult, potrivit aceluiaşi contract, veniturile din parcări, vânzare de bilete, taxele de participare la curse de trap, din cesionarea spaţiilor din tribună, din reţinerile de taxe ca procent din caştigurile din pariuri sunt suficiente pentru a menţine sustenabilitatea financiară a infrastructurii, se arată în această adresă. Vom reveni cu detalii din şedinţa de consiliu local.
foto-incomod.ro