Gruparea de Jandarmi Mobilă “Matei Basarab” Ploiești anunță deschiderea sesiunii de admitere pentru anul 2024, cu 700 de locuri disponibile la școlile de subofițeri de jandarmi. Cei interesați pot depune cererile de înscriere până pe 6 octombrie 2024.
Dintre cele 700 de locuri, 350 sunt disponibile la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani, iar alte 350 la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni.
Printre condițiile de înscriere se numără cetățenia română, vârsta de maximum 27 de ani, absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat și o medie la purtare de cel puțin 9,00. De asemenea, candidații nu trebuie să fie în curs de urmărire penală.
Cererea-tip de înscriere, împreună cu consimțământul pentru solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar, se completează și se trimite exclusiv în format electronic la adresa recrutare@jandarmeriamobilapl.ro. La primirea cererii, fiecărui candidat îi va fi atribuit un cod unic de identificare, iar dosarul complet trebuie depus la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești până pe 24 octombrie 2024.
Pentru mai multe detalii, inclusiv informații despre cererile-tip și calendarul probelor de concurs, vizitați site-ul oficial al Jandarmeriei Mobile. Informații suplimentare sunt disponibile și la sediul grupării sau la telefonul 0749.057.782, de luni până vineri, între orele 08:00-16:00.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews