Parchetul Militar a preluat cazul șefului SRI Prahova

Ancheta în cazul accidentului în care și-a pierdut viața o femeie, după ce a fost spulberată de un ofițer SRI, a fost preluată de Parchetul Militar. 

Comunicatul Ministerului Public

„La data de 18 decembrie 2017, pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, a fost înregistrată sesizarea din oficiu a Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Ilfov-Serviciul Rutier, cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orelor 17.50, un ofițer din cadrul Serviciului Român de Informații, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe DN1, pe raza localităţii Tâncăbeşti, județul Ilfov, a accidentat mortal o persoană în vârstă de 35 ani.

În urma accidentului, persoana vătămată a fost proiectată în afara părţii carosabile, la aproximativ 50 de metri distanță de trecerea de pietoni, pe partea dreaptă a sensului de deplasare către Bucureşti.

La data de 18 decembrie 2017 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem. Cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În cursul zilei de astăzi, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București a preluat cauza spre soluționare. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *