Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență discutat astăzi în Guvern, în loc de 300 de școli care vor beneficia de o masă caldă, ar putea fi 350, fără să fie alocat un buget suplimentar.
Proiectul figurează în prima lectura pe agenda de azi a ședinței de Guvern și nu apare în transparența decizională la Ministerul Educației. Tot în primă lectură este si proiectul unei hotărâri de Guvern pentru normele de aplicare ale programului, iar hotărârea de Guvern contrazice proiectul de ordonanță de Guvern, pentru că prevede 300 de scoli, nu 350. Menționăm că anul școlar 2022-2023 începe în 4 zile, ceea ce înseamnă că elevii nu pot beneficia încă de masa caldă.
„În anul școlar 2022-2023, pe perioada desfășurării cursurilor, preșcolarilor și elevilor din 350 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități-pilot, li se acordă, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei / beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată”.
Chiar dacă numărul școlilor și grădinițelor care vor face parte din program a fost mărit cu 50, de menționat este că finanțarea programului a rămas aceeași. Este vorba despre 147.000.000 de lei pentru anul 2022, iar pentru anul 2023 este prevăzută suma de 207.900.000 de lei.
„Finanțarea Programului-pilot în perioada desfășurării cursurilor preșcolarilor și elevilor din 350 de unități de învățământ preuniversitar de stat, în anul școlar 2022-2023, se alocă bugetelor locale ale unităților / subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor pe raza cărora se află unitățile-pilot, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Municipiului București, astfel: 2022 suma de 147.000 mii lei, iar în anul 2023 suma de 207.900 mii de lei”, conform proiectului de ordonanță.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
Mai multe informații gasiți aici:Masa caldă ar putea fi extinsă de la 300 de școli la 350, fără să fie alocat un buget suplimentar, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență discutat astăzi în Guvern – Edupedu.ro