Parchetul European a dispus arestarea a 22 de persoane în Italia, Austria, România și Slovacia în legătură cu un dosar ce investighează o fraudă de 600 de milioane de euro cu fonduri NextGenerationEU. Gruparea presupusă ar include inclusiv contabili și notari publici!

Parchetul European a desfășurat percheziții și a anunțat joi că au avut loc 22 de arestări în Italia, Austria, România și Slovacia, în cadrul unui dosar ce vizează o fraudă de 600 de milioane de euro cu fonduri NextGenerationEU. Membrii unei presupuse grupări sunt suspectați că au depus cereri pentru a obține granturi nerambursabile destinate sprijinirii digitalizării, inovării și competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, cu scopul de a-și extinde activitățile comerciale pe piețele externe. Documente false ar fi fost depuse în vederea obținerii acestor fonduri.

În cadrul unei anchete internaționale ample desfășurate de către Parchetul European (EPPO) din Veneția, Italia, au avut loc numeroase percheziții și confiscări, iar joi au fost efectuate 22 de arestări în Italia, Austria, România și Slovacia, în legătură cu o presupusă organizație criminală suspectată de fraudarea a 600 de milioane de euro din Fondul de Redresare și Reziliență (RRF) al Uniunii Europene pentru Italia.

Potrivit comunicatului de presă emis de Parchetul European, în Italia, Poliția Financiară din Veneția a pus în aplicare un ordin de înghețare emis de către un judecător de instrucție asupra unor active în valoare totală de peste 600 de milioane de euro.

Cu sprijinul agențiilor de aplicare a legii din celelalte state membre implicate, 22 de persoane au fost arestate în Italia, Austria, România și Slovacia. Opt dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv, în timp ce alți 14 suspecți sunt ținuți în arest la domiciliu, iar un expert contabil i s-a interzis să își exercite profesia.

De asemenea, sediile suspecților și ale societăților investigate au fost ținta unor percheziții și confiscări de probe.

Ancheta vizează o asociație infracțională suspectată că a orchestrat, între 2021 și 2023, o schemă de fraudă pentru a obține fonduri din Planul Național Italian de Redresare și Reziliență (PNR), parte a RRF, principalul pilon al planului de redresare NextGenerationEU. Membrii asociației criminale sunt suspectați că au depus cereri pentru a primi granturi nerambursabile pentru sprijinirea digitalizării, inovării și competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, în scopul de a-și extinde activitățile comerciale pe piețele externe. Se presupune că aceștia au creat și depus bilanțuri corporative false pentru a demonstra că societățile erau active și profitabile, în timp ce, în realitate, acestea erau societăți fictive și neactive.

De asemenea, se estimează că o rețea de contabili, furnizori de servicii și notari publici i-a sprijinit pe suspecți să obțină cu succes 600 de milioane de euro în fonduri nerambursabile de la PNR italian în decurs de doi ani. Suspecții au transferat fondurile în conturile lor bancare din Austria, România și Slovacia imediat ce au primit avansurile.

Autoritățile investigatoare afirmă că subiecții implicați în această schemă frauduloasă au utilizat tehnologii avansate, cum ar fi VPN-uri, servere în cloud situate în străinătate, cripto-active și software de inteligență artificială, pentru a desfășura faptele frauduloase și pentru a ascunde și proteja activitățile ilegale.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *