Ministerul Educației a emis o listă intermediară care cuprinde punctajele proiectelor depuse pentru modernizarea sau construirea de „școli verzi” cu finanțare din PNRR.

În prezent, au fost contractate 206 școli care au obținut peste 70 de puncte. Un proiect care implică reabilitarea mai multor școli poate beneficia de maximum 5 milioane de euro, în timp ce pentru construcția școlilor verzi, suma maximă este de 8 milioane de euro per proiect. Lista celor 227 de școli poate fi consultată în continuare în articolul de mai jos.

Ministerul Educației a făcut publică lista cu punctajele obținute de școlile admise în apelul „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” prin PNRR, cu o întârziere de jumătate de an. Conform calendarului inițial, deja prelungit prin ordin de ministru, lista ar fi trebuit să fie publicată în luna septembrie.

Conform ghidului, proiectele care au fost declarate conforme și eligibile pot intra în etapa de contractare dacă au obținut un punctaj de minimum 70 de puncte în urma evaluării tehnice și financiare, în ordinea descrescătoare a punctajului.

Unități de învățământ preuniversitar reabilitate pentru a deveni școli verzi în limita a 300.000m2 din suprafața unităților de învățământ vor beneficia de schimbări structurale pentru a asigura durabilitatea (izolare termică, panouri solare, planificarea spațiului verde, laboratoare de științele naturii, facilități pentru colectarea selectivă a deșeurilor).

În cazul construcției de școli, verzi, se pot investi în 46.400 m2 de noi unități de învățământ preuniversitar verzi. Un proiect poate primi cel mult 8 milioane de euro pentru construirea pe cel puțin 10.000 mp”. – se arata în document.

O școală ecologică poate reduce costurile de exploatare pentru energie și apă cu 20% până la 40%. Prin intermediul construcțiilor și echipamentelor specifice, școlile verzi pot diminua considerabil emisiile de dioxid de carbon, precum și consumul de apă, cu până la 32%.

Lista intermediară a proiectelor cu punctajele obținute în etapa de evaluare calitativă în cadrul apelului PNRR/2023/C15/MEDU/I10 „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” poate fi consultată AICI.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *