2 victime găsite carbonizate în incendiul de la Tătărani. La momentul izbucnirii incendiului, în interior se aflau cinci persoane, dintre care trei au reușit să se autoevacueze.
Pompierii militari din Prahova au intervenit cu 5 autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și 2 autoscări, sprijiniți de echipaje SMURD, pentru localizarea și stingerea focului. După câteva ore de acțiune, incendiul a fost lichidat complet și 2 victime găsite carbonizate. Este vorba despre 2 victime găsite carbonizate, de sex feminin, de 21 și, respectiv, 24 de ani. care se aflau în interiorul clădirii. Inițial, se căutase doar o persoană, dar verificările au confirmat că ambele nu au mai reușit să se autoevacueze.
2 victime găsite carbonizate în incendiul de la Tătărani
ISU Prahova a transmis că obiectivul funcționa fără autorizație de securitate la incendiu și că, la verificările efectuate anterior, operatorul economic prezentase deficiențe grave privind prevenirea incendiilor. În data de 16.09.2025, hotelul a fost controlat și sancționat cu amendă de 100.000 de lei pentru lipsa instalațiilor de stingere a incendiilor, inclusiv hidranți interiori și exteriori, precum și pentru absența sistemelor de detecție și iluminat de urgență. Personalul specializat a luat măsura opririi funcționării unității pentru încălcarea gravă a cerințelor de securitate la incendiu.
Martorii oculari au povestit că flăcările s-au propagat extrem de rapid, iar trosnetul structurii provocat de căldură a sporit tensiunea la fața locului. Pompierii au delimitat zona și au acționat cu mare precauție pentru a evita prăbușirea elementelor de construcție. Autoritățile au solicitat localnicilor și trecătorilor să nu se apropie de clădire, pentru a permite desfășurarea în siguranță a intervenției.
PRECIZARE ISU PRAHOVA
În data de 16.09.2025, operatorul economic afectat de incendiu a fost controlat și s-au constatat mai mute deficiențe privind apărarea împotriva incendiilor, sancționate cu amendă în cuantum de 100.000 lei.
Totodată, personalul specializat a luat măsura opririi funcționării pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, constând în neechiparea cu instalații de stingere a incendiilor (hidranți interiori și exteriori), instalații de detecție și iluminat.
Oiectivul funcționa fără autorizație de securitate la incendiu, iar la verificările efectuate în anul 2024, s-a constat că operatorul economic nu desfășura activități.
La solicitarea operatorului în cauză, la data de 19.09.2025 a fost ridicat sigiliul pentru executarea lucrărilor de conformare la cerința de securitate la incendiu, pentru intrarea în legalitate, fără posibilitatea desfășurării de activități comerciale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.