În cursul zilei de ieri, la nivel național, pompierii salvatori au gestionat cu promptitudine peste 1.700 de situații de urgență.
În acest interval de timp, echipajele operative au acționat pentru stingerea celor 82 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 200 de situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au intervenit în 1.481 de misiuni, dintre care 1.477 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și 4 pentru descarcerare. În urma acestora, aproximativ 1.500 de persoane au fost asistate medical.
Ieri, datorită eforturilor susținute pe timpul intervențiilor derulate, 10 persoane aflate în situații critice au fost salvate, iar pagubele materiale ale bunurilor cetățenilor au fost reduse considerabil.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 17 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase (urși) în județele Bacău, Bistrița – Năsăud, Brașov, Harghita, Mureș, Neamț, Prahova și Vrancea.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews