logo
RNTV Live

Trei seri magice pe terasa clădirii de sticlă în care funcționează Primăria Ploiești

Festival de jazz pe terasa Primăriei Ploieşti
Mihai Constantinescu

Trei seri magice pe terasa clădirii de sticlă în care funcționează Primăria Ploiești

Jazz on the Rooftop se pregătește pentru cea de-a cincea ediție! Între 26 și 28 august 2022, iubitorii de jazz sunt invitați să petreacă trei seri de neuitat într-o atmosferă extraordinară. Unele dintre cele mai apreciate trupe de jazz vă dau întâlnire pe terasa clădirii de sticlă în care funcționează Primăria Ploiești.

Vineri, 26 august, începând cu ora 19.00, ne vor încânta Blue Drops (Berti Barbera & Nicu Patoi) și Luz del Mar (Marina Alexandra Arsene – voce, Cătălin Milea – saxofon, Alex Borșan – clape, Ciprian Pop – chitară, Ovidiu Cristian – tobe și Andrei Frîncu – contrabas).

Cea de-a doua seară, sâmbătă, 27 august, va debuta tot la ora 19.00, cu Ploiești Jazz Trio (Răzvan Cojanu – bas, Sorin Zlat – pian și Laurențiu Ștefan – tobe, feat. Cristian Soleanu – saxofon & Decebal Bădilă – bas), iar de la ora 20.00 va evolua Toma Dimitriu Trio (Toma Dimitriu – pian, Thomas Delor – tobe și Răzvan Cojanu – bas).

Luiza Zan & Jazzpar Trio deschid ultima seară a Jazz on The Rooftop, urmați, de la ora 20.00, de Funky Bastards (Cătălin Milea – saxofon, Liviu Negru – chitară, Danilo Riccardi – pian, Răzvan Cojanu – bas și Iulian Nicolau – tobe).

Prezintă Andi Enache.

Abonamentele – 160 lei/3 zile și biletele, în valoare de 70 lei (întreg), 50 lei (pensionari) și 30 lei (elevi/studenți) sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii și online, pe www.filarmonicaploiesti.ro

Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de aicihttps://virtualconcerthall.ro/produs/bilet-virtual-transmisie-live-jazz-on-the-rooftop-editia-a-v-a-26-28-august-2022/


Detalii și rezervări la numărul de telefon +40 726 203 744

Pentru mai multe amănunte legate de evenimentele viitoare vă invităm să ne urmăriți pe toate paginile noastre de facebook: https://www.facebook.com/filarmonicaploiesti/

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor