Deputatul Oana Țoiu a atras atenția asupra unei situații revoltătoare privind patrimoniul imobiliar al României din afara granițelor, dezvăluind pierderi de aproximativ cinci milioane de lei cumulate în ultimele două decenii
Potrivit acesteia, clădirile care au găzduit fostele sedii diplomatice din Namibia, Zambia și Mozambic au fost ocupate gratuit de persoane neautorizate, precum foști colaboratori locali sau familiile acestora. În mod paradoxal, utilitățile și paza pentru acești locatari au fost achitate integral din bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Un raport recent arată că, doar în Lusaka (Zambia), o instanță a stabilit o datorie uriașă de peste 1 milion de dolari din chirii neplătite încă din 2004, sumă din care o parte a fost prescrisă din cauza neglijenței autorităților române de a o recupera la timp.
Pentru a stopa această risipă și a recupera prejudiciul, au fost inițiate o serie de modificări legislative. Prin OUG 90/2025 s-a stabilit ca veniturile din chirii să fie raportate transparent, iar închirierea clădirilor să fie prioritizată către misiuni diplomatice și organizații internaționale de încredere. În plus, s-a demarat o colaborare cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Culturii pentru a detalia procedurile și a proteja aceste active. Un prim rezultat concret este finalizarea actualizării valorii de inventar a clădirilor din străinătate: cele 84 de imobile ale MAE au fost evaluate la 1,8 miliarde de lei, documentația fiind deja pusă în transparență publică.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews