logo
RNTV Live

Incalificabila reacție a unor așa ziși suporteri

cristian-anghelescu
Cristian Anghelescu

Incalificabila reacție a unor așa ziși suporteri

Ieri, la Aninoasa, în ciuda prestației solide a “lupilor” încununată cu o victorie netă, am trăit una dintre cele mai neplăcute situații din carieră.

La puțină vreme după deschiderea scorului, mai precis în minutul trei, circa 20-30 de tineri din Ploiești au creat un tablou sinistru, desprins parcă din cadrele filmului lui Seven Sinners, Șapte păcate.

O producție în alb-negru a anilor ’40, copie fidelă a celor petrecute, ieri, într-un adevărat teatru de război constituit ad-hoc la marginea Târgoviștei.

Alertată pentru a preveni posibile incidente, Gruparea Mobilă de Jandarmi “Matei Basarab” din Ploieşti a desfășurat la Aninoasa un contingent important, format din 30 de persoane. Gruparea a acționat în sprijinul Jandameriei Dâmbovița, organizatoarea misiunii. De cealaltă parte erau oameni din galeria Petrolului veniți să vadă fotbal dar care au sfârșit lamentabil, printre garduri, scuturi, bastoane și gaze lacrimogene…

Un cadru în care și gazdele au vina lor, singura tribună – de 250-300 de locuri – fiind împărțită în două, 75% pentru localnici și 25% pentru oaspeți. Adică exact invers decât a arătat prezența la meci! Logica ar fi fost alta, adică lăsarea tribunei pentru gazde și orientarea oaspeților în perimetrul liber, lejer, din spatele porții dinspre deal… Nu a fost așa…

Totul a părut un film horror… Refuzând să se supună controlului corporal, mai mulți suporteri au devenit recalcitranți și au spart cordonul special creat.

Doi dintre liderii peluzelor au fost săltați de către jandarmi și înghesuiți în dubă. Bogdan Dinu, alias Sponsoru, unul dintre ei, a sfârșit cu un dinte spart în urma încăierării. Au fost date patru avertismente.

Apoi, ca la un semn, colegii de peluză s-au năpustit asupra gardurilor de protecție în tentativa de a le înlătura și a lupta corp la corp cu oamenii legii. După mai multe minute în care s-au împărțit lovituri cu pumnii și picioarele mai mulți beligeranți sfârșind lamentabil, jandarmii au procedat la izolarea zonei prin folosirea gazelor iritante, nu numai partenerii de luptă ci și ceilalți spectatori, femei și copii, dar și fotbaliștii și cei trei arbitri fiind nevoiți să se retragă la o distanță considerabilă pentru a putea lua guri de aer neviciat!

În lupta deschisă a fost implicat și președintele Cristi Vlad, oficialul implicându-se direct în ameliorarea situației scăpată de sub control! Orbiți de furie, fără să poată fi struniți în niciun fel, tinerii din Ploiești au încercat o ultimă spargere de blocaj, exact în locul în care se afla și oficialul Petrolului. Lovit îngrozitor, aproape de a fi călcat în picioare, Vlad s-a recunoscut învins și s-a retras la distanță, cu mare greutate. Tocmai trecuse peste o mare cumpănă și primele sale cuvinte au fost legate de luarea în calcul a unei despărțiri de acest club. Iar despărțirea, în cazul în care s-ar produce, ar putea genera chiar o decizie “la pachet”!

La foarte scurtă vreme după lovitura primită de Vlad, Sponsoru a fost lăsat să părăsească duba. În nici două minute, totul a fost istorie iar meciul a putut continua.

Dacă asta se urmărește, în fond, ar fi bine ca Uniunea Suporterilor Petroliști – dar și celelalte facțiuni care tot afirmă că sprijină echipa și al ei traiect către promovare, performanță și continuitate la cel mai înalt nivel – să reacționeze imediat! Să arate puterea pe care și-o arogă și să lase demagogia pentru alții!

La Petrolul, lucru știut, orice lucru bun, de calitate, durează puțin sau foarte puțin! Acum, la scurtă distanță de la căpătarea identității, o promovare bifată și o alta iminentă, ar cam fi timpul să ne dăm cu stângu-n dreptu… C-așa-i la Ploiești!

În scurtă vreme voi publica un colaj foto care să dea greutate celor afirmate aici. O să fiți uimiți, din nou!

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor