EDITORIALUL DE LUNI. CE NE DESTĂINUIE SONDAJELE, CE NE SPUNE ECONOMIA DESPRE ANUL ELECTORAL 2024?

Fond alegeri
Felea Cristian

Între tăcere și cuvânt, nu cuvântul este perfect, dar arma noastră este cuvântul.

Ana Blandiana, Mai-mult-ca-trecutul

Confederația Concordia: Conform INS, la nivelul anului 2020 – 2021, în România erau cam 12 milioane de persoane între 15 și 64 de ani, apte de muncă, am spune noi. Din aceste 12 milioane de persoane, cam 8 milioane lucrează. Asta înseamnă toate tipurile de muncă pe care vi le puteți imagina: salariați în mediul privat sau în mediul public, antreprenori, meșteșugari, spuneți-le cum vreți. Sunt persoane active, fac ceva și obțin un anumit tip de venit. Asta înseamnă că avem 4 milioane de persoane care sunt complet absente. Au între 15 și 64 de ani, ar putea teoretic lucra, dar nu o fac. (…)

Dacă mă uit și raportez persoanele ocupate active, adică cele 8 milioane la întreaga populație, ce văd? Că în Bulgaria vorbim de 74%, în Cehia de 77%, în Ungaria de 77%, în România de 64,1%. De aici pare că avem o ciudățenie. Deși raportul dintre populația între 15 și 64 de ani în România versus țările din regiune pare a fi aceeași, de 60 și ceva la sută, numărul de persoane ocupate din România este mult mai mic decât în regiune și asta cred că e o întrebare care trebuie să ne preocupe – și ne preocupă, pentru că o parte din aceste 4 milioane de persoane sunt cu siguranță persoane vulnerabile.

Așadar, în jur de 10% din populație în România în plus față de țările din jur nu se numără printre persoanele care au o ocupație de pe urma căreia să își câștige traiul zilnic (dacă cifrele din statistici sunt corecte), deși ar putea să o facă. Persoane vulnerabile, în bună parte, consideră specialiștii, adică cu o amprentă socială specifică: nivel de educație precar, nivel de trai precar, nu beneficiază de asigurări de sănătate, sunt pe listele de ajutor social și nu plătesc niciun fel de taxe.

Acest segment de populație adus (din nou) în atenție (de Concordia), nu are în vreun fel dreptul de vot îngrădit și scapă fără îndoială măsurătorilor în sondajele de opinie, ceea ce înseamnă că, dacă se decid să-și exercite dreptul, pot înclina pe neașteptate balanța în ziua de scrutin, într-un fel sau în altul (de fapt mai degrabă într-un anume fel decât în altul).

DUMNEZEU A CREAT LUMEA IAR DIAVOLUL A INVENTAT SONDAJUL DE OPINIE…

… ca să ispitească creația să-și declare opinia în legătură cu opera Creatorului. Cu speranța că nu păcătuiesc fără putință de expiere, răsfoiesc totuși câteva sondaje de opinie mai recente și o fac mai degrabă pentru că vreau să deslușesc planurile partidelor politice pentru anul 2024, dar și cu scopul de a contabiliza câteva cifre și comenta trendul preferințelor autumnale ale electoratului.

Mai întâi, să privim spre rezultatele sondajelor privind posibilele opțiuni ale electoratului la viitoarele alegeri prezidențiale, în condițiile în care, după două decenii, competiția pentru funcția prezidențială va avea loc odată cu competiția pentru parlamentare; ceea ce înseamnă că va exista o puternică influență reciprocă, candidatul pentru prezidențiale – în funcție de cât de inspirat va fi desemnat – fiind fie o locomotivă, fie o piatră de moară pentru partidul sau pentru coaliția de partide care îl aruncă-n cursă.

Sondaj INSCOP, septembrie 2023. Sursa: hotnews.ro

Un sondaj INSCOP, dat publicității la început de octombrie ac., testează opinia electoratului în legătură cu eforturile susținute ale actualului secretar adjunct al NATO, Mircea Geoană, de a se poziționa ca posibil candidat în cursa pentru Cotroceni de anul viitor.

Teoretic, sondajul îl încurajează, situându-l în fruntea competiției, ceea ce ar dovedi că i-a priit destul de mult rebrănduirea pe care i-a prilejuit-o jobul de la Bruxelles. Ce nu are sondajul INSCOP, livrează în schimb sondajul LARICS, comandat de PNL, unde tot Mircea Geoană ține capul de afiș, dar apar în ecuație și alte nume: Viorel Ponta sau Laura Codruța Kovesi, care par să se situeze în sondaj înaintea actualului premier. Așa se face că primii trei în clasament sunt: Geoană, cu 31,3%, urmat de Ponta (consilierul onorific al premierului Ciolacu, la acest moment), cu 28% și apoi de Codruța Kovesi, cu 25,2%.

Sondajul LARICS îi mai introduce în schemă și pe Gabriela Firea (7 – 18,7%) sau Eduard Hellvig, ex-SRI (8 – 16,7%), aruncându-l pe George Simion abia pe poziția 10, cu 15,5% (de unde la INSCOP părea să fie a treia opțiune a electoratului – dovadă că un sondaj poate fi și o unealtă… diabolică).

Pentru conformitate, redau câteva declarații ale lui Remus Ștefureac de la INSCOP Research, pe marginea primului sondaj prezentat aici: Sondajul realizat de INSCOP în parteneriat cu News.ro prezintă primele cifre cu privire la opțiunile de vot pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. Pentru intenția de vot în turul 1 am luat în considerare mai multe nume despre care s-a vehiculat în spațiul public că ar putea candida, indicând și partidul, alianța sau după caz, statutul de independent al personalităților măsurate. (…)

Concluziile principale pe care le putem observa din aceste date sunt: preferința în premieră pentru un candidat independent care modifică semnificativ performanța celorlalți candidați susținuți de un partid, procentul de 70% pe care îl adună în primul tur candidații cu profil democratic-moderat, respectiv procentul de 30% pe care îl adună candidații cu profil radical. Este doar prima fotografie a unei confruntări electorale care va cunoaște multe modificări pe parcurs, va domina anul electoral 2024 și va influența decisiv performanța partidelor în celelalte tipuri de alegeri de anul viitor.

Sondaje partide politice, septembrie/octombrie 2023. Sursa: hotnews.ro

Recent Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat că își asumă candidatura la președinție din partea PNL, partid pe care îl conduce. Este în toate sondajele candidatul cu cea mai slabă clasare dintre personalitățile partinice care contează instituțional, așadar vedem aici doar o strategie obișnuită de poziționare pre-electorală. Este greu de crezut că cineva din PNL chiar îl vede pe Nicolae Ciucă având șanse reale să obțină fotoliul de la Cotroceni, dată fiind anticarisma și rigiditatea care-l definesc după o viață întreagă de militar.

De la competiția pentru prezidențiale trecem la cea a partidelor politice, care pregătesc asaltul de anul viitor, în ordinea: europarlamentare, locale și parlamentare + prezidențiale. Cum arată competiția la acest moment, în care coaliția de guvernare PSD – PNL și-a asumat câteva proiecte de lege nu tocmai populare de reformă fiscal-bugetară sau de schimbare a modului de calcul al unor pensii, ceea ce a oferit bune oportunități opoziției, vedem din tabelul de mai sus (care include rezultatele sondajelor de opinie date publicității în ultima lună).

PSD pare instalat comod la un prag de peste 30%, la fel și PNL, undeva puțin peste 20%. Urmează, cu fluctuații măsurate între 15% și 19% partidul naționalist-creștin AUR, apoi USR, cu măsurători între 12% și 15% – fluctuații mari la opoziția parlamentară, din ce vedem – și surprizele: UDMR, care este măsurat mai degrabă sub 5%, ceea ce aduce emoții privind atingerea pragului electoral și SOS România a senatorului pro-rus (sau pro-Putin, mai degrabă?) Diana Iovanovici-Șoșoacă, care a crescut rapid, ca AUR în 2020, și explorează perspectiva de a deveni o formațiune politică parlamentară.

Măsurătorile oferă o imagine destul de complicată pentru politicienii USR, PMP și Forța Dreptei, în negocierile de constituire a Polului de Dreapta, pentru că disparitățile sunt foarte mari: locomotiva ar fi USR, PMP poate fi un partener cu o oarecare valoare, mai ales la locale, dar Forța Dreptei este cert o piatră de moară. Rămâne de văzut dacă se va constitui acest pol și cum va evolua acesta apoi în măsurătorile din sondaje.

PSD și PNL: pe liste comune sau separat (LARICS). Sursa: hotnews.ro

Ceea ce se conturează acum este un bloc de centru-stânga PSD – PNL, care pot spera să câștige alegerile și să continue să formeze un guvern, eventual cu UDMR alături (dacă partidul etnic trece pragul electoral), ce poate conta pe o majoritate stabilă încă patru ani; un posibil bloc de centru dreapta USR – PMP – FD, dacă negocierile vor da rezultate și un bloc naționalist AUR și posibil SOS România, cu accente creștin conservatoare și proputiniste, tulburat din când în când de efuziunile isterice ale doamnei Șoșoacă (dacă SOS-ul său trece pragul electoral).

VREO LEGĂTURĂ CU MODELUL ECONOMIC PRECAR ACTUAL?

Toți lucrează la Mediaș, unii la marele combinat de mezelărie și produse de carne, alții la marea uzină de produse lactate. (…) Și bineînțeles, toți fură: cei de la lactate aduc smântână, unt, brânzeturi fine; cei de la mezeluri aduc salamuri cu nume uitat, pateuri, carne crudă. (…) Ca și la Comana însă, a fura nu este o rușine, ci o mândrie aproape și o dovadă de ingeniozitate, în orice caz, nici unul dintre acești oameni care ne-au pus cu mândrie pe masă produse, care nu se mai găsesc în comerț de cel puțin zece ani, nu avea aerul delicvent sau jenat, dimpotrivă, sigur de sine, de conduita și de dreptatea sa. (…) Cu toții ne-au povestit că întreaga producție a uzinelor lor se exportă în URSS (!), și încă (untul de exemplu) în calupuri imense, neambalat și fără marcarea provenienței, în așa fel încât, la rândul lor, rușii pot exporta în Apus, să zicem (acel Apus care, de un timp, refuză alimentele românești pentru a nu le lua de la gura românilor), sub etichete rusești.

Textul de mai sus l-am extras din paginile de jurnal publicate recent de Ana Blandiana, ca martor peste timp a unor evenimente plasate temporal undeva spre finele lunii decembrie 1988. Realitatea pe care o descriau aceste pasaje de jurnal era a unei Românii care făcuse o stupidă prostie de planificare economică în timpul regimului politic al dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Dictatorul supra-îndatorase țara ca să investească bani într-o industrie care urma să producă în lohn pe scară largă, fără să țină cont de faptul că materiile prime importante au prețuri fluctuante, că tehnologiile importate avansează și trebuie să ții pasul, sau că forța de muncă din România nu este suficient de bine pregătită – adică temeinic educată tehnic și cu mentalitatea potrivită – pentru a fi la fel de productivă ca cea din țările dezvoltate.

Rezultatul economic: noul sistem a consumat resurse (multe de import, deci scumpe), fără să producă suficient și competitiv (exportul industrial nu genera veniturile prognozate). Pentru a evita falimentul de țară, România a început să exporte pe scară largă produse agro-alimentare, doar că satul românesc fusese depopulat de comuniști, iar cultura muncii la țară devalorizată.

În noua realitate, nu a mai fost altă cale decât să fie “luată mâncarea de la gura populației”, pentru a astupa prin exportul agroalimentar mai mult în vrac găurile dintr-un model economic prost gândit și falimentar: nici industrie performată, nici agricultură capabilă să hrănească populația. Regimul Ceaușescu a fost doborât de stupiditatea de a crede că legile economiei pot fi transformate ideologic și supuse prin dictat.

Mutatis mutandis, nici astăzi, la 35 de ani distanță temporală, nu stăm neapărat mai bine. Să mă explic: Să luăm, de exemplu, modelul de creștere a PIB-ului României în 2022, când rata de creștere a fost de 4,8%, iar contribuții la această expansiune a PIB au avut: consumul, cu 3%, IT&C cu 1,5%, comerțul cu 1,2%, sectorul industrial, cu -0,5%, agricultura cu -0,5%, exporturile -0,8% și așa mai departe.

Sintetic, aceste cifre ne arată că și astăzi avem un soi de industrie de lohn, dependentă de comenzile de pe piețele mari ale Europei și de fluctuațiile materiilor prime. În agricultură nu s-au dezvoltat decât marile exploatații care se feresc deocamdată să integreze în producție lanțuri complexe (producție cerealieră – zootehnie – industrie alimentară-circularitate/sustenabilitate) și preferă să facă rapid export de cereale, animale vii etc..

IT&C-ul clamat este tot un soi de lohn, și plătim tribut neglijenței cu care tratăm cercetarea-dezvoltarea, în care nu se investește – centrele de profil care aparțin statului fac în marea lor majoritate o protecție socială mascată, pe bani publici. Centrele de cercetare-dezvoltare dezvoltate de multinaționale răspund strict nevoilor acestora, evident, și situația nu se va schimba dacă statul nu schimbă paradigma și încurajează parteneriatele public-private în domeniu, cu scopul de a ajuta industria românească să își identifice un profil propriu.

Tragem linie și aflăm că: aproape două milioane de angajați din sectorul privat sunt plătiți cu salariul minim pe economie (puțin peste 400 de euro net), ceea ce este descurajant, că multe produse industriale de care piața internă ar avea nevoie nu se mai fabrică în țară, că afacerile complexe din agricultură și industria alimentară sunt în continuare în minoritate (așadar importăm mult din afară și în acest sector) și așa mai departe. În fine, nici nu stimulăm sustenabil aducerea în economie a măcar o treime din cei 4 milioane care nu apar în statistici ca fiind activi în piața muncii.

Un astfel de model economic are limite și nu mai poate oferi resursele necesare pentru creștere economică și nici resursele fiscal-bugetare de care are nevoie un stat în plină dezvoltare (care are nevoie de bani românești pe care să-i pună lângă cei europeni pentru construcția de autostrăzi, căi ferate, porturi, aeroporturi și întreținerea lor, școli, spitale și încă multe alte nevoi); stat care se confruntă în plus și cu amenințări de securitate în creștere (de unde nevoia poate de a crește procentul din PIB alocat apărării spre 4%, ca Polonia).

Vedem bine acum că în piața internă nu există cerere, pentru că nu există cine știe ce capacități complexe de producție autohtone (în afară de câteva domenii, vulnerabile la piețele externe), în schimb avem disparități tot mai mari de dezvoltare economică.

Am aflat – din dilemele guvernului Ciolacu – și că este greu să se renunțe la facilitățile fiscale (aplicate fără discernământ, care au dus încasările bugetare sub 27% din PIB, care este teritoriul lipsei de sustenabilitate) fără ca fie investitorii, fie forța de muncă să fie descurajați să se implice.

Repetăm, prin urmare – într-un alt context, dar nu tocmai diferit structural – erorile dictatorului Ceaușescu; iar repararea acestor erori de model economic n-au cum să fie făcute de la o lună la alta, mai ales în timpuri grele. Sigur, oamenii nu mai fură acum din fabricile lor, dar aleg să plece emigreze economic, iar marii investitori pot alege, la rândul lor, să-și relocheze afacerile în alte regiuni, cu taxe mai mici și forță de muncă mai ieftină.

LA CE NE AȘTEPTĂM? DEPINDE…

Recent, au fost alegeri în Polonia și dacă dăm puțin timpul înapoi, ne aducem aminte de atmosfera încordată pe care a imprimat-o lupta electorală la Varșovia și ce amprentă și-a pus asupra guvernului Mateusz Morawiecki în ultimele luni. Și, totuși, PiS (Lege și Justiție) nu a scăpat de deznodământul anunțat: scăderea drastică în preferințele electoratului, saturat de mesajele negative.

Sursa: politico.eu

PiS a pierdut peste 8% la vot, comparativ cu 2019, în timp ce opoziția, avându-l ca lider pe Donald Tusk (Coaliția Civică) a obținut în plus ceva mai mult de 3% față de 2019. Extrema dreaptă (Confederația) a câștigat totuși 0,4% la vot față de alegerile trecute, ajungând la 7,2% (deși în sondaje ajunsese să măsoare și peste 10%), iar stânga a pierdut fix 4% față de 2019.

De acum, în Polonia urmează un proces de negocieri politice deloc simplu, care va debuta cu siguranță prin invitarea PiS de către președintele Andrzej Duda să încerce să formeze o coaliție guvernamentală. Soluțiile posibile de negociere ale PiS: A Treia Cale și Confederația. Coaliția A Treia Cale, însă, a anunțat că nu are în vedere nicio colaborare cu PiS – rămâne deci de văzut.

Revenind, cred că poate fi încercată o paralelă între alegerile din Polonia și cele de la noi, de anul viitor, ținând cont totodată că există deja informații certe că serviciile secrete ruse și interpușii acestora se vor strădui să complice cât mai mult lucrurile, creând incertitudine și cultivând lehamitea electorală, în ideea că frica și demobilizarea vor avantaja partidele antisistem.

În scenariul de pornire PSD și PNL candidau la parlamentare pe liste comune, adică ar fi jucat împreună rolul PiS. Acum știm că scenariul este ceva mai complex, în condițiile în care PNL a anunțat deja că va candida pe liste separate la toate scrutinele de anul viitor. PSD pare să agreeze aceeași strategie. Totuși, guvernarea PSD-PNL va continua și în 2024, anunță liderii ambelor partide.

Polul Dreptei, de va fi creat, poate juca cel mult rolul coaliției poloneze A Treia Cale, în niciun caz al Coaliției Civice. Pare mai degrabă că AUR s-ar plasa în poziția de partid de opoziție veritabil, ceea ce pare lipsit de sens și vădește limitele comparației dintre peisajul partinic polonez și românesc. Așa cum nici SOS România sau nou creatul Bloc Naționalist nu pot fi analizate într-o paralelă cu Confederația.

Temele electorale diferă mult. Principala temă electorală în România este sărăcia. Migrația nu are aproape niciun impact electoral la noi, spre deosebire de Polonia. Relația cu Ucraina și raportarea la Rusia da, pot avea un impact în electorat, dar diferit față de Polonia și limitat ca efecte în plan real. Naționalismul românesc chiar dacă își revendică tot rădăcini creștine, se deosebește de cel polonez așa cum biserica catolică poloneză se deosebește de biserica noastră ortodoxă.

Prin urmare, calul de bătaie va fi în 2024 mai cu seamă economia și capacitatea guvernului de a împăca capra, varza și lupul: birocrația statului, mediul privat și foamea de bani a bugetului. Măririle de pensii, salarii, comenzile statului, finalizarea câtorva mari proiecte publice de infrastructură sau anunțarea lansării unor noi investiții private majore pot aduce la vot o majoritate favorabilă actualei coaliții guvernamentale, ținând totodată AUR sub 15% și SOS România în afara Parlamentului, cu toate eforturile trolilor angajați de Rusia.

Revenind la comparația cu Polonia, paralela ține atunci când ne întrebăm dacă se pot ivi lebede negre în anul electoral și ce impact pot avea? În Polonia nu au existat și, mai mult, s-a dovedit că încercarea de a crea artificial amenințări pe care doar un guvern PiS le-a putea gestiona s-a dovedit o tactică falimentară. De ce ar fi altfel la noi?

Singura temă europeană cu impact ține de spațiul de liberă circulație – Spațiul Schengen – o temă specifică, pe care Polonia o vedea diferit, prin lentila pericolului migrației. O acceptare a României în Schengen înainte de parlamentare ar fi aduce cert voturi în plus PSD și PNL, ca partide de guvernare, și ar turna plumb în opincile opoziției.

Preocupante sunt și limitele discursului opoziției: AUR vrea o întoarcere în timp, un melanj între politicile economice stupide ale lui Ceaușescu și cele sociale ale guvernului legionar. Polul de Dreapta este deocamdată doar anti, ceea nu marchează puncte electorale decât cu noroc și strict conjunctural.

Despre programele politice ale UDMR și SOS România nu are rost să discut – desigur, motivele sunt diferite – pentru că sunt lipsite de impact: UDMR va fi votat de maghiari (și nici măcar de toți maghiarii), iar partidul Dianei Șoșoacă de admiratorii lui Putin, amatori de teorii ale conspirației și pământului plat.

COREP 07 SRL - Firma de constructiiblejoigratielanovacgristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldrompetromparc industrialCabinet veterinareko-angajeazaekond-angajeazasponsor