CUM SCHIMBĂM MIXUL ENERGETIC FĂRĂ SĂ REPETĂM ERORILE GERMANIEI? (I) – de Cristian Felea

“Germania și Europa sunt în mare măsură dependente de importuri de energie din Rusia. Aceasta se referă mai ales la gaz, petrol și huilă. Pe fundalul înrăutățirii relațiilor cu Rusia se aude tot mai frecvent avertismentul că guvernul rus ar putea folosi stoparea livrărilor drept armă politică în stil mare.”

Matthias Basedau și Kim Schultze, autorii studiului “Dependența de importuri de energie: Un risc pentru Germania și Europa?“, 2014

Dependența Germaniei de importurile de energie din Rusia a crescut substanțial în ultimul deceniu. Începând cu anul 2012 procentul livrărilor de gaz din Rusia a crescut de la 40% la 55%, ceea ce reprezintă o creștere de mai bine de o treime. Și în privința importurilor de petrol lucrurile stau cam la fel: în același interval de timp, petrolul importat din Rusia a ajuns să acopere 42% din necesarul Germaniei; în anul 2012 acoperea 38%.

Doar 5% din necesarul de gaz este asigurat în Germania din producția internă. Spre deosebire de Olanda, de exemplu, Germania nu deține niciun terminal de descărcare a LNG pe coastele sale. Trecerea la energia verde prevede în Germania închiderea celor trei centrale nucleare rămase în funcțiune plus renunțarea la termocentralele pe cărbune. Pentru a compensa aceste închideri, gazul metan rămâne singura sursă de energie fosilă. 

Un alt detaliu interesant: 10 la sută din rezervoarele de gaz din Germania aparțin unor firme din subordinea concernului rus Gazprom. La finele anului 2021 aceste capacități erau încărcate la doar 17% din capacitate, în timp ce rezervoarele deținute de alte companii erau umplute în proporție de 50 la sută. (dw.com)

Gerhard Schröder și Vladimir Putin. Sursa: ft.com

Cum s-a ajuns la această situație? Din păcate – vezi analiza “Politico.eu” cu titlul “12 Germans who got played with Putin” – totul a avut la bază decizii politice viciate de interese și viziuni care au minimalizat sau deformat pericolul pe care îl va avea dependența energetică de un furnizor cu este imperiul revizionist rus, condus de silovarhii în fruntea cărora tronează de aproape un sfert de veac Vladimir Putin.

Cariera fostului cancelar Gerhard Schröder în companiile energetice rusești (Gazprom și Rosneft) a început la doar câteva săptămâni după ce și-a părăsit mandatul în noiembrie 2005. Într-o primă etapă, a fost numit șef al consiliului consultativ al unei firme numite Nord Stream AG, care a fost fondată de Gazprom. Potrivit autobiografiei lui Schröder, această numire a fost aranjată personal de președintele rus Vladimir Putin. Apoi a devenit președinte al Consiliului de Administrație în Nord Stream 2, proiect care a scindat Europa și căruia Berlinul, atât sub conducerea lui Merkel cât și a succesorului acesteia la guvernare, Olaf Scholz, i-a rămas fidel până în ultima clipă.

Frank-Walter Steinmeier, actualul președinte ale Germaniei (cel despre care știm că a fost refuzat de ucraineni atunci când a dorit să viziteze Kievul, după invadarea de către Rusia) – om de încredere al fostului cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder -, a fost încă de la început unul dintre promotorii formării alianței energetice cu Rusia prin gazoductul Nord Stream.

La fel ca mulți alți social-democrați, Steinmeier a spus că proiectul va garanta pacea prin crearea unei dependențe reciproce între Germania și Rusia. Acum, după invadarea Ucrainei, Steinmeier a declarat public că s-a înșelat în privința lui Putin.

Așa cum cred că s-a înțeles deja, eroarea Germaniei constă în faptul că a ajuns – în tendința sa de a promova energiile curate, pe de o parte, dar și filozofia de a cultiva dependența economică și comercială reciprocă cu Rusia, ca fiind calea către pace între Europa și imperiul rus, pe de altă parte – aproape total dependentă de livrările de hidrocarburi din Federația Rusă, deși ar fi putut găsi din timp și foarte ușor alte soluții.

Sursa: enpg.ro

Putem ajunge și noi în situația Germaniei? După cum arată lucrurile la acest moment, nu e greșit să spunem că da. Privind graficul publicat de “Energy Policy Group” (EPG), bazat pe datele furnizate de INS, observăm că producția internă de gaze naturale a României a scăzut continuu după 1990, iar după anul 2018 am intrat în teritoriul producției de sub 100 TWh, adică undeva la 40% din producția anului 1992.

În schimb, după anul 2017 importurile de gaze naturale din Federația Rusă au început să crească spre 30 TWh, ajungând în anul 2021 la un sfert din ceea ce consuma România; cu alte cuvinte, deja am început să o luăm pe urmele Germaniei. Cu toate acestea, guvernanții noștri au promovat două decizii care ridică mari semne de întrebare pentru viitor, și anume:

(a) În anul 2018 a fost aprobată în Parlament și promulgată Legea nr.256, prin care operatorii care se pregăteau să ia decizii (comerciale) de trecere la exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră au fost descurajați să o facă;

(b) S-au aprobat foarte multe proiecte prin care tranziția de la producția de energie electrică în termocentrale bazate pe lignit și huilă către energiile curate să se facă prin capacități termoenergetice alimentate cu gaze naturale. În plus, guvernanții au decis (și au inclus în PNRR) că este necesară și extinderea rețelelor de alimentare cu gaze naturale a localităților din România.

În această analiză, gândită în două părți, încercăm să înțelegem ce anume aveau în vedere guvernanții atunci când au promovat deciziile de mai sus, care transformă România într-un stat dependent de importuri, în cazul în care nu va reuși, până în orizontul anilor 2026 – 2027, să-și crească producția de gaze spre 150 TWh (adică spre 14,2 – 14,3 miliarde de mc.).

PE SCURT: CUM STĂM, DE UNDE PLECĂM?

Sursa: anre.ro

Conform ANRE, la data la care am consultat datele puse la dispoziție de Autoritate (12 mai ac.), în România capacitatea instalată de producție a energiei electrice era de 18.545 MW, iar pe surse de producție era diferențiată după cum urmează:

(a) Din combustibili fosili (cărbune, hidrocarburi și nuclear) – 39,7% (aproximativ 7.362 MW);

(b) Din surse regenerabile (hidroenergie, eolian și fotovoltaic) – 59,6% (aproximativ 11.052 MW).

În aceeași zi, o zi frumoasă și călduroasă de primăvară în România, producția medie de energie electrică a fost de 6.650 MWh, împărțită aproximativ astfel:

(i) Din combustibili fosili – 51,6% (aproximativ 3.431 MWh): cărbune – 22%; hidrocarburi – 19,6% și nuclear – 10% (cu unul dintre reactoare oprit pentru revizie);

(ii) Din surse regenerabile – 47,1% (aproximativ 3132 MWh): hidroenergie – 34%; eolian – 6,6% și solar – 6,5%.

În privința asigurării cu gaze naturale, conform datelor disponibile public, în Q1 – 2022, Romgaz a raportat extragerea a 1,3 miliarde mc (brut) de gaze, respectiv 8,45 milioane barili echivalent petrol, în timp ce OMV Petrom a raportat extracția a circa 900 milioane mc de gaze (respectiv 5,67 milioane barili echivalent petrol), din care a pus în piață circa 760 milioane mc, diferența fiind consum tehnologic. (financialintelligence.ro; bvb.ro)

În anul 2021 producția de gaze naturale a OMV Petrom a scăzut cu 11,4%, fiind influențată de declinul natural accentuat al principalelor zăcăminte de gaze naturale (Totea Deep și Lebăda Est), al sondei 4461 Totea Sud, precum și de lucrările de mentenanță. În Q1 din 2022, după cum s-a văzut și mai sus, producția de gaze al OMV Petrom a continuat declinul, scăderea fiind de 12,3% raportat la Q1 din 2021. (profit.ro)

Conform prognozelor din aprilie ac. ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, pentru anul 2022 este estimată o producție de cărbune de 3,325 milioane tone echivalent petrol, în creștere cu 10,1% față de anul 2021, și importuri de cărbune de 420.000 tone echivalent petrol, în creștere cu 2,8%.

Pe de altă parte, Institutul Național de Statistică a raportat că producția de cărbune net a României a totalizat în primele două luni din anul curent 450.000 tone echivalent petrol, fiind cu 0,4% (1.800 tep) mai mare decât în perioada similară din anul 2021. Importurile de cărbune în primele două luni ale anului 2022 au fost de 150.500 tone echivalent petrol, cu 141% (88.100 tep) mai mult față de același interval din anul trecut.

O trecere în revistă a capacităților de producție proiectate sau în execuție pentru centrale termoenergetice având la bază alimentarea cu gaze naturale ar fi următoarea:

(a) Complexul Energetic Oltenia are în planurile sale construcția unor centrale pe gaz în ciclu combinat de 1.325 de MW până în anul 2026;

(b) Romgaz are în construcție – chiar dacă sunt probleme cu compania spaniolă care construiește obiectivul, acesta este totuși realizat în proporție de 80% – o centrală în ciclu combinat de 430 MW, care va fi pusă în funcțiune probabil până în 2024;

(c) CIECH Soda România are în plan construcția la Govora a unei centrale în ciclu combinat pe gaze de 230 MW (orizont 2025 – 20260, iar Rompetrol construiește pe platforma de la Midia o centrală pe gaze de 80 MW (posibil să fie pusă în funcțiune în 2023);

(d) Romgaz și Grup Servicii Petroliere au în plan construcția la Drobeta Turnu-Severin a unei centrale în cogenerare pe gaze de 150 MW (care ar urma să fie pusă în funcțiune în orizontul anului 2026);

(e) Un grup de companii din Coreea de Sud (AKEDA, Hyundai Power Systems și BKB) este interesată să achiziționeze activele termocentralei de la Mintia (în prezent oprită) pentru a construi pe platformă o centrală în ciclu combinat pe gaze de 1.000 MW (dacă proiectul se va materializa, punerea în funcțiune s-at face în orizontul anilor 2027-2028).

Dacă nu vor găsi gaze din producția internă, toate aceste noi capacități vor trebui să și le asigure – cât mai ieftin – din import.

DIN 2022 – 2023 VA CREȘTE PRODUCȚIA INTERNĂ DE GAZE. AȘA SĂ FIE?

Producția de gaze naturale al României, onshore și offshore, este în scădere: aceasta este singura certitudine pe care o avem la acest moment. Toate celelalte afirmații, în general optimiste, privind proiectele prin care producția de gaze naturale urmează să crească începând cu anul 2022, se referă de fapt la deziderate mai degrabă decât la circumstanțe pe care să ne putem baza în iarna 2022 – 2023.

Cazul proiectului Neptun-Deep, despre care autoritățile vorbesc ca fiind cel care va asigura nu doar independența noastră energetică, ci și un nou statut, de țară exportatoare de gaze naturale în regiune, am să-l iau în analiză separat. În acest subcapitol am să mă refer la proiectele: (i) offshore – Black Sea Oil & Gas (BSOG), în perimetrul XV “Midia” de mică adâncime (platforma “Ana”) și (ii) onshore – Romgaz, proiectul de mare adâncime “Caragele”.

“România va avea gaze și din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil & Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul național de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus”, aceasta este declarația pe care ministrul energiei, Virgil Popescu, a făcut-o în luna martie, cu două zile înainte de invadarea Ucrainei.

Platforma “Ana”. Credit foto: BSOG

În primele zile ale lunii aprilie ac., însă, Black Sea Oil & Gas a notificat statul român că va iniția un arbitraj la Curtea Internațională de Arbitraj cu sediul la Paris, pentru că, după cum declara Mark Beacom, CEO-ul BSOG: “În situația în care suntem pe punctul de a începe producția și nu întrevedem restabilirea drepturilor noastre, nu vom exclude posibilitatea de a urma o acțiune juridică.” (b1tv.ro)

Grupul american “Carlyle” a preluat în anul 2015 operațiunile din perimetrul XV “Midia” de la Sterling Resources Ltd., iar din anul 2017 a preluat ca acționar minoritar în proiect și BERD-ul. Până în 2018, când legea offshore (legea nr.256) a fost votată și promulgată, BSOG desfășurase o serie întreagă de activități pentru a finalizat explorarea și a trece la exploatarea zăcământului de mică adâncime, în primă fază, inclusiv pentru demararea construcției rețelei de transport care să aducă producția la țărm și să o conecteze cu sistemul național de transport al gazelor.

Înainte, dar și după promulgarea legii nr.256, pe vremea guvernelor Dragnea, BSOG a purtat negocieri cu ANRM, atenționând că, dacă la momentul la care compania va fi pregătită să demareze exploatarea de gaze din perimetrul “Midia” prevederea legală privind suprataxarea veniturilor obținute din exploatare nu va fi anulată, atunci compania va iniția acțiunile juridice necesare pentru a obține astfel respectarea înțelegerilor comerciale inițiale, din anul 1992. (blackseaog.com/ro/istoric)

La solicitarea RepublikaNews, privind opțiunile pe care le ia în calcul BSOG după ce liderii coaliției de guvernare au aprobat proiectul legii de modificare a dispozițiilor din legea nr.256, biroul de presă al companiei ne-a precizat următoarele:

“Evaluarea proiectului noii legi offshore ne arată că aceasta nu elimină taxa pe veniturile suplimentare care a blocat proiectele offshore din platoul continental românesc al Mării Negre în ultimii patru ani. BSOG a dezvoltat proiectul MGD (“Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia”; n.m.) pornind de la premisa că aceste măsuri fiscale din legea offshore vor fi revocate până la momentul începerii producției.

Am declarat în repetate rânduri că taxarea suplimentară extrem de împovărătoare este contrară asigurărilor și prevederilor legale oferite de Statul Român atunci când investitorii au intrat în țară, este foarte oneroasă și fac România necompetitivă în comparație cu alte jurisdicții offshore.

În timp ce România continuă să-și analizeze oportunitățile și dorește să impună taxe mai mari proiectelor offshore, Turcia a hotărât în mod proactiv să reducă taxarea (scutiri de taxe vamale, TVA și alte impozite) și va fi pregătită să pună în producție gazele descoperite în largul Mării Negre aparținând Turciei începând cu anul 2023.

Începerea producției de gaze este așteptată în al doilea trimestru al anului 2022 și nu este condiționată de alte acțiuni.”

În același context, Mark Beacom, CEO-ul BSOG, a venit cu precizări pentru RepublikaNews, menționând: “BSOG este de părere că actualul proiect de modificare a legii offshore lasă deschisă posibilitatea de a continua demersurile pentru arbitraj.”

Conform “Forbes”, ministrul energiei, Virgil Popescu a declarat în ianuarie ac. că Romgaz va începe investițiile la zăcământul Caragele în cursul acestui an, de unde va extrage primele volume de gaze naturale în anul 2023. Acest zăcământ, de mare adâncime, este estimat la 30 miliarde mc, oarecum similar cu cel din perimetrul XV – “Midia” al BSOG.

Declarația pare însă să fie mult prea optimistă; în luna martie ac. Romgaz abia a reușit să înființeze Sucursala Caragele – Buzău și a aprobat organigrama de 360 de angajați, urmând să identifice un spațiu pe care să îl folosească drept sediu în perioada următoare.

Tot în luna martie ac., senatorul PNL de Buzău, Vlad Pufu, a înregistrat la Senat o interpelare pentru ministrul Virgil Popescu, căruia i-a cerut să explice de ce au fost oprite investițiile la zăcământul de la Caragele și de ce sunt reluate abia acum:

“În 2018 ni s-a comunicat public faptul că noul zăcământ de gaze de la Caragele va intra în exploatare în 2020-2021 și că Romgaz va executa investițiile pentru exploatarea gazelor. Mai mulți responsabili au venit în Buzău să-i asigure pe români că noul zăcământ va duce la independența energetică a țării noastre.

Directorul general adjunct al Romgaz la acea vreme, Dumitru Gheorghe Rotar, a declarat că până la finalul lui 2019 se vor face foraje pentru evaluarea potențialului real, pentru ca în 2020 să fie îndeplinit programul de execuție al sondelor. (…)

Suntem în 2022, dar zăcământul, cel mai mare descoperit în ultimii 30 de ani, nu este exploatat nici acum. Din acest motiv, am făcut o interpelare pe care i-am adresat-o ministrului Energiei, Virgil Popescu. I-am cerut să îmi răspundă de ce au fost oprite investițiile la Caragele și de ce sunt reluate abia acum, urmând să se exploateze gazul efectiv abia în 2023, când el trebuia să fie deja în exploatare?”

Proiectul Caragele presupune forajul a peste 20 de sonde de deschidere, evaluare și exploatare, extinderea infrastructurii existente și construirea unor noi facilități de suprafață. Pentru toate acestea, anul 2023 pare o țintă total nerealistă.

Să presupunem, totuși, că XV – “Midia” și Caragele vor intra în exploatare în 2022 și respectiv 2023; pentru ca aceste zăcăminte să își atingă potențialul maxim de producție estimat, de câte 1 miliard mc pe an fiecare, vor trebui să mai treacă alți 3-4 ani, timp în care România rămâne dependentă de importuri fără nicio îndoială.